Sensurile giratorii din municipiul Tulcea capătă feţe noi, în cadrul acţiunilor privind îmbunătăţirea activităţilor de gospodărire, protecţia mediului, întreţinerea şi înfrumuseţarea oraşului. Primul sens giratoriu al cărui aspect se va schimba este cel de la Orăşelul Copiilor, acolo de unde a fost scos balonul de fotbal.

„În locul lui, la fel cum propunem şi pentru alte zone asemănătoare, având la bază un studiu peisagistic al oraşului la care lucrăm, vom încheia parteneriate cu antreprenorii tulceni în care aceştia vor amenaja şi vor întreţine pe cheltuiala lor aceste spaţii publice, având în schimb posibilitatea de a-şi promova activităţile comerciale. Bineînţeles, materialele de promovare vor fi confecţionate după un anumit stas, ales prin consultare publică şi vizat de specialişti în domeniu”, a transmis primarul Ştefan Ilie.

Edilul mai spune că în acest fel vor scădea costurile de întreţinere din bugetul local şi va fi încurajată dezvoltarea activităţilor economice private.

Parcul destinat sporturilor urbane, în linie dreaptă

Proiectarea parcului destinat sporturilor urbane ce va fi amenajat pe lacul Ciuperca este aproape de final, potrivit primarului Ştefan Ilie.

În urmă cu circa două săptămâni o echipă de arhitecţii a vizitat amplasamentul, iar zilele trecute, în cadrul unei întâlniri on-line, au prezentat administraţiei locale  două variante de lucru.

„În scurt timp se va definitiva şi planul topografic, astfel încât proiectarea va intra în ultima fază, urmând a se trece apoi la execuţia propriu-zisă. Suntem încântaţi de propunerile ce prevăd păstrarea arborilor şi integrarea acestora în proiect, folosirea de materiale naturale, integrarea armonioasă a elementelor de mobilier. Am solicitat o suprafaţă mai mare dedicată zonei de skate, minim 600 metri pătraţi, şi câteva elemente pentru fitness. Acest proiect nu ar fi fost posibil fără implicarea lui Ion Boncea – Explorer. Mulţumim!”, a declarat primarul Ştefan Ilie.

Parcul va conţine elemente precum pump track pentru biciclete, skate park, scenă, perete pentru graffiti, perete de căţărare, jocuri interactive, zonă de relaxare.

Pe lângă activităţile sportive şi evenimentele artistice, se va urmări crearea unui spaţiu de relaxare, pentru a încuraja orice tip de activitate în aer liber.