Festivalul Borşului Lipovenesc de Peşte de la Jurilovca, unul dintre cele mai aşteptate evenimente din judeţul Tulcea, stă sub semnul întrebării şi în acest an.
Potrivit primarului comunei Jurilovca, Eugen Ion, în momentul de faţă se aşteaptă primirea avizului de la structurile competente din judeţul Tulcea pentru organizarea evenimentului.
„Dacă primim avizul, ne dorim să-l organizăm, dar singurele lucruri care ne ţine pe loc sunt restricţiile. Aşa cum sunt ele, cu 500 de persoane vaccinate, este imposibil să-l ţinem. Ştim prea bine că sunt mii de persoane prezente pe parcursul a două zile în comună şi nu ne putem asuma un astfel de eveniment numai noi. În funcţie de ce mi se va da ca răspuns şi ca obligaţii, vom decide dacă-l organizăm sau nu. Ceea ce pot spune foarte clar este că dacă nu se mai modifică nimic la restricţiile existente cu siguranţă nu-l vom organiza, pentru că este imposibil să verificăm mii de oameni dacă sunt vaccinaţi sau au testul făcut”, a adăugat primarul comunei tulcene.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.