Asociaţia Delta Dunării şi primăriile comunelor Sarichioi şi Jurilovca au organizat ieri o acţiune prin care au dat culoarea albastră gardurilor şi caselor tradiţionale din comunităţile locale. La eveniment a participat preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Teodorescu, preşedintele Organizaţiei de Management Turistic a Deltei Dunării, Cătălin Ţibuleac, primarii celor două localităţi, dar şi un număr mare de săteni care s-au implicat în acţiunea de colorare a gardurilor.
„Este un eveniment care se încadrează perfect în ceea ce înseamnă Delta Dunării chiar dacă ne aflăm în partea de terasă a acesteia. Partea de coloristică tradiţională specific lipovenească, albastru. Asociaţia, împreună cu primăriile Sarichioi şi Jurilovca lansează acest obicei de a renova casele lipoveneşti cu sprijinul unor sponsori care au fost inimoşi şi ne-au ajutat cu această culoare deosebită. Mulţumesc domnului preşedinte al Consiliului Judeţean, Horia Teodorescu că ni s-a alăturat. Astăzi avem două evenimente – coloristica tradiţională şi <<Turul satelor albastre>>, un eveniment care ne dorim să devină un produs turistic pentru această zonă”, a declarat preşedintele Organizaţiei de Management Turistic a Deltei Dunării, Cătălin Ţibuleac.
În cadrul acţiunii de cicloturism „Satele albastre ale Deltei”, organizatorii campaniei au dat startul unei curse cicliste între Sarichioi şi Jurilovca, un simbol al ecoturismului.
„Apreciez iniţiativa Asociaţiei şi felicit cele două UAT-uri, Sarichioi şi Jurilovca. Sper ca albastrul lipovenesc să se apropie ca valoare şi ca reper cu ceea ce înseamnă albastrul de Voroneţ, dar împletit cu destinaţia pe care noi vrem să o promovăm şi cultura satelor lipoveneşti, prin culoare specifică care le caracterizează. Sper să arătăm turiştilor că aici avem specificitate, avem cultură, avem tradiţie”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Teodorescu.
Traseul de cicloturism „Turul satelor albastre” s-a derulat între localităţile Sarichioi şi Jurilovca şi a cuprins obiectivele turistice Cetatea Enisala, Capul Doloşman şi Cetatea Argamum, având o distanţă de 25 km.