* Producătorii de must vor prepara licoarea în faţa clienţilor

Cea de a X-a ediţie a „Târgului de Toamnă”, va avea loc în perioada 23-25 septembrie, în Piaţa Civică, în organizarea Primăriei Tulcea împreună cu SC Agropieţe SA. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, începând cu ora 11.00.

La târg sunt aşteptaţi circa 48 de producători de legume şi fructe, precum şi produse derivate din acestea, viticultori, dar şi unităţi de alimentaţie publică care vor servi spectatorilor produse tradiţionale din carne şi numai.

De la târg nu vor lipsi nici producătorii de must, care vor prepara licoarea în faţa clienţilor.

„Deşi seceta de anul acesta a afectat tot sud-estul ţării, noi ne bucurăm că reuşim să ducem tradiţia mai departe şi să organizăm acest eveniment care are rolul de a promova producătorii agricoli autohtoni. Până în acest moment avem un număr total de 48 de participanţi, dintre care 32 de producători agricoli  cu legume-fructe şi miere de albină, dar şi producători de vin. Anul acesta vom avea în Piaţa Civică şi producători de must, care se va face în faţa participanţilor. Vor veni şi meşteri populari din judeţul Tulcea. Noi de anul trecut am organizat acest eveniment împreună cu doamna Paula Vals de la <<Etno Dobogrea>>, iar acum probabil va avea invitaţi şi din ţară pentru a promova produsele atestate ca tradiţionale româneşti. Nu va lipsi nici partea de alimentaţie publică, unde vizitatorii pot consuma pastramă, mici şi alte produse”, ne-a declarat directoarea Agropieţe SA, Rodica Pascale.

Timp de trei zile în Piaţa Civică din municipiu vor avea loc şi spectacole artistice susţinute de ansambluri folclorice şi recitaluri ale unor cunoscuţi interpreţi.

Ansamblul ,,Baladele Deltei” a pregătit un program special, la care vor participa grupuri folclorice din judeţ, trupe de dans locale şi invitaţi din ţară, Constantin Enceanu, Ionică Moroşanu şi Walter Ghicolescu.