Şi anul acesta echipa de fotbal Pescăruşul Sarichioi a reuşit să câştige Cupa României la nivel judeţean, învingând echipele Progresul Isaccea şi Viitorul Murighiol. De cinci ani, Pescăruşul Sarichioi, echipă antrenată de Marian Costache, domină liga a IV-a a campionatului judeţean de fotbal şi fazele judeţene ale Cupei României.

Finala Cupei României la nivelul judeţului Tulcea s-a desfăşurat pe Stadionul Delta din municipiu în sistem fiecare cu fiecare, două reprize a câte 20 de minute.

„Au  fost nişte meciuri grele din cauza  căldurii. Le-am făcut reprizele mai scurte pentru a  putea rezista pe căldura aceea. În rest, meciurile s-au desfăşurat frumos, fără faulturi. Aceasta a fost finala judeţeană, urmând ca pentru finala naţională să se organizeze o tragerea la sorţi de către  Federaţia Română de Fotbal pentru a vedea echipele cu care vom juca”, ne-a declarat delegatul echipei Pescăruşul Sarichioi, Mitică Ciupercă.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.