Noul guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) Atena-Adriana Groza va propune Ministerului Mediului o reorganizare a structurii instituţiei pe care o conduce. Guvernatorul ARBDD susţine că în prezent sunt multe direcţii cu atribuţii care se suprapun, iar cooperarea între acestea este rigidă.
„Voi propune Ministerului Mediului o reorganizare a structurii ARBDD pentru că vreau să devină o structură funcţională. În momentul de faţă sunt multe direcţii cu atribuţii care se suprapun, iar cooperarea între ele este destul de rigidă. Acest lucru trebuie să se schimbe. Dacă din interior nu se funcţionează bine, este clar că nu se va funcţiona bine nici cu exteriorul. Nu vreau să critic foştii guvernatori, nici ce a fost înainte. Pentru mine este un început. În analiza mea voi încerca să remediez ceea ce mie mi se pare că nu a mers bine. Nu am planuri de a schimba oamenii. Vreau să lucrez cu toţi oamenii care sunt în prezent acolo. Modificarea structurii se face prin ordin de ministru, va fi dezbătută public, deci va dura. Este posibil să o prezint săptămâna viitoare Colegiului Ministerial”, a declarat Atena-Adriana Groza.
Atena-Adriana Groza a participat marţi la o întâlnire cu oficialităţile publice tulcene ce a avut loc la sediul Prefecturii Tulcea. La eveniment a participat prefectul judeţului Marcel Ivanov, subprefecţii Carmen Caloianu şi Nicolae Topoleanu, primarul municipiului Ştefan Ilie, administratorul public al judeţului Dumitru Mergeani, senatorul USR Vicol Costel, deputatul USR Eugen Terente, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate din judeţ.
Autorităţile tulcene i-au adresat felicitări guvernatorului şi au asigurat-o de tot sprijinul.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.