Consiliul Judeţean face demersurile necesare suplimentării fondurilor europene destinate lucrărilor de reabilitare a Falezei Dunării. Autorităţile judeţene vor propune Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii majorarea valorii la categoria „construcţii şi instalaţii”, cu suma de 23.732.683,22 lei în vederea optimizării proiectului, se arată într-un proiect de hotărâre ce va fi supus votului astăzi în cadrul unei şedinţe extraordinare.
În cadrul şedinţei se vor aproba noii indicatori tehnico-economici, dar şi noul buget al investiţiei, documente necesare pentru a propune suplimentarea de fonduri.
Valoarea totală a proiectului care face obiectul contractului este de 213.894.919,89 lei, faţă de 190.162.236,67 lei, în forma iniţială.
Fondurile sunt necesare pentru amenajarea platformei falezei pe tronsoanele 2 şi 6 cu noi materiale de construcţii, cu o durată de viaţă mai mare.
Astfel, se doreşte ca sistemul pietonal care era propus iniţial să fie realizat din pavaj din beton în pavaj din granit, stâlpii de iluminat să fie din oţel inoxidabil, faţă de cei din metal propuşi iniţial, iar parapeţii de protecţie să fie din fontă cenuşie, nu din ţeavă de oţel.
În cadrul ultimei şedinţe, la solicitarea consilierului liberal Nicolae Chichi, reprezentantul Consiliului Judeţean Nicu Mihai a prezentat stadiul lucrărilor de pe faleză.
„Există un grafic de execuţie al constructorului pe care noi îl respectăm. În acest moment lucrările sunt în grafic, cu toate că au fost impedimente şi nu s-a putut rezolva în timp util mutarea celor care erau acostaţi acolo. Constructorul şi-a asumat aceste întârzieri în sensul că o să respecte graficul aşa cum şi-a propus. Dacă ne mişcăm rapid se va face contractul de finanţare în maxim o lună. Construtcorul are în grafic, concomitent cu realizarea cheului, pe anumite tronsoane de pus pavajul. Deoarece noi am făcut aceste demersuri mai demult şi ni s-a dat acum răspunsul nu a putut să meargă şi cu aceste lucrări în paralel cu realizarea cheului pe anumite tronsoane. Primul tronson care era prevăzut să înceapă şi care în acest moment trebuia să fie făcut era cel de la Tulco”, a declarat Nicu Mihai.
Reprezentantul CJ Tulcea a mai menţionat faptul că sezonul 2022 nu va fi încurcat la gradul la care a fost în 2021 de agenţii care erau în zonă.
„Sezonul 2022 nu va fi încurcat cum a fost în această perioadă de aproape 100% de agenţii care erau în zonă. Probabil va fi de pavaj şi atât. În rest, treburile vor fi terminate. Înţeleg că tehnologia de realizare a acestui pavaj va fi mult mai rapidă decât ce era, materialele sunt de altă calitate. Eu zic că se va face în termen şi sezonul nu va fi încurcat la gradul la care a fost în 2021″, a precizat Nicu Mihai.
Faleza Dunării, una dintre cele mai importante zone de agrement din municipiul Tulcea, a fost deţinută, din 1991 până în anul 2017, de APDM Galaţi, Primăria municipiului Tulcea şi CJ Tulcea.
Conflictul dintre CJ Tulcea şi APDM Galaţi este generat de bunurile deţinute de instituţia Ministerului Transporturilor în zona falezei. APDM deţine în zona Vămii din Tulcea mai multe bunuri, printre care pavele şi reţele electrice sau de apă, şi, în urma evaluărilor separate ale celor două instituţii, nu s-a ajuns la o valoare comună a platformei.
Ulterior, APDM Galaţi a solicitat instanţei sistarea lucrărilor de modernizare a falezei, însă cererea nu a avut efectul scontat. CJ Tulcea a solicitat apoi, tot în instanţă, evacuarea bunurilor deţinute de APDM Galaţi pe faleza din Tulcea. Acum cererea este în apel la Tribunalul Tulcea.
Lucrările de modernizare a portului şi falezei Dunării au demarat în iulie anul trecut. Termenul de finalizare a proiectului executat de asocierea Max Boegl România – Complex Delta Max Bogl Stiftung & Co.KG – Tulcea este 31 decembrie 2022.
CJ Tulcea a semnat în luna mai a anului 2019 contractul de finanţare pentru modernizarea falezei şi a Portului din municipiu, valoarea totală a lucrărilor fiind de circa 40 de milioane de euro.