Mai multe străzi din municipiul Tulcea, situate în zona Cimitirului Eroilor şi cartierul E3, vor avea, în câteva zile, sens unic. Măsura administrativă este menită fluidizării traficului şi creării de noi locuri de parcare. În prezent, pe respectivele străzi există un număr mare de autoturisme parcate pe ambele părţi ale arterelor, care îngreunează traficul.
Propunerile au fost înainte de Primăria Tulcea către Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Tulcea, care va emite zilele acestea avizele necesare.
„Străzile din municipiu care au fost solicitate de Primărie să devină cu sens unic sunt Traian, Trandafirilor, Lupeni, Eroilor, Libertăţii, Nicopol, Bucovinei, măsura fiind necesară pentru fluidizarea traficului şi crearea de noi locuri de parcare. De asemenea, strada Meduzei cu Aleea Cristina din cartierul E3 vor deveni cu sens unic. Urmează să ne trimită documentaţiile şi să emitem un aviz, după ce le vom verifica”, ne-a declarat şeful Biroului Rutier, comisar de poliţie Marian Ilie.
În discuţii se află şi crearea unor sensuri giratorii în zona hotelului Egreta şi Casa Sindicatelor, care sunt necesare în contextul fluenţei traficului, respectiv intrarea şi ieşirea pe străzile adiacente şi deblocarea intersecţiilor.
„Aşteptăm să vedem ce vor face cei de la Consiliul Judeţean pe strada Viticulturii, care este în administrarea acestora, fiind prinsă într-un proiect de infrastructură. Pe strada Viticulturii, de la intersecţie cu strada Comerţului către Penny este o singură bandă de urcare-coborâre”, a menţionat comisar de poliţie Marian Ilie.
Primarul Ştefan Ilie: „Tulcea, un oraş care începe să se mişte în direcţia bună”
Infrastructura rutieră rămâne un punct sensibil în municipiu, iar autoritatea locală caută soluţii pentru fluidizarea traficului şi creşterea numărului de parcări. De altfel, primarul Ştefan Ilie a făcut recent un inventar al problemelor municipiului, remarcând, însă, că Tulcea „începe să se mişte în direcţia bună”.
„Salubrizare, transport public, asfaltări, termoizolări, apă şi canalizare, poliţie locală, studii, proiecte, intabulări, construcţii ilegale, amenzi, şcoli, străzi în curţile unora, vandalism, exemple de bună practică, birocraţie, lipsă resurse, aşteptări, dezamăgiri, dezinformări, voluntariat, implicare, dezinteres, altruism etc. Tulcea, un oraş care începe să se mişte în direcţia bună. Chiar dacă unii se vor supăra definitiv, iar alţii vor pune permanent piedici. Mă întâlnesc zilnic cu locuitorii, primesc sesizări, mii de mesaje şi încerc să rezolv cât pot de mult din ele. Dar nu stăm. Lucrăm la proiecte, foarte multe, iar rezultatele vor începe să se vadă. Pentru oraş şi pentru tulceni”, a precizat Ştefan Ilie.