Timp de o săptămână, în perioada 16 – 22 septembrie, tulcenii sunt invitaţi să facă mişcare în Piaţa Civică şi pe lacul Ciuperca din municipiu, cu ocazia  Săptămânii Europene a Mobilităţii (SEM).

În cadrul evenimentului organizat de Primăria Municipiului Tulcea, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Tulcea, Palatul Copiilor şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, se vor desfăşura o serie de manifestări menite să încurajeze mişcarea fizică şi „mobilitatea activă”, înţeleasă mai ales ca mobilitate pietonală şi ciclistă.

Astfel, strada Unirii va fi închisă traficului auto şi deschisă pentru pietoni, ciclişti, trotinetişti şi skateri. Se vor monta obstacole pentru testarea îndemânării şi formarea abilităţilor necesare pentru manevrarea bicicletei în siguranţă. De ase-menea, Poliţia Rutieră  va face educaţie rutieră pentru biciclişti.

Zilnic, toată lumea este aşteptată în Piaţa Civică la exerciţii aerobice sub îndrumarea unui antrenor, iar seniorii sunt invitaţi să se alăture Clubului ,,Spartanii” pentru o tură de mers sau alergare în jurul lacului Ciuperca. Vor avea loc zeci de alte evenimente organizate de cluburile sportive, la care tulcenii sunt invitaţi să se alăture.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.