* Primăria Tulcea a comandat un studiu pentru a afla oportunitatea externalizării serviciului de gestionare a deşeurilor
Se anunţă schimbări administrative în cadrul societăţii de Servicii Publice şi cea de Transport Public din municipiu. Primăria Tulcea a achiziţionat serviciile unei societăţi care lucrează la realizarea unui studiu de oportunitate privind situaţia economico-financiară a operatorului de salubritate din municipiu, SC Servicii Publice SA. Documentul va fi finalizat în circa o lună de zile, după care va fi supus dezbaterii publice şi se va decide dacă serviciul de gestionare a deşeurilor va fi sau nu externalizat.
„La momentul actual am achiziţionat o societate care să realizeze un studiu de oportunitate, o analiză economico-financiară şi pe criterii de eficienţă şi eficacitate care să vadă dacă este mai oportun să intrăm în ADI Deşeuri, să lucrăm în continuare la gestionarea deşeurilor cu Servicii Publice sau să externalizăm, printr-o licitaţie. Când va fi studiul gata, probabil într-o lună, îl vom pune în dezbatere publică în baza hotărârilor pe care le vom lua”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.
Luna aceasta, municipiul Tulcea s-a asociat cu Fundaţia Zero Waste Europe, cele două entităţi angajându-se ca în opt ani să devieze de la depozitare 90% din deşeuri, doar 10% din deşeuri urmând să ajungă la groapa de gunoi, restul în pubele specializate şi ulterior la valorificatori. În cazul neîndeplinirii obiectivelor nu există sancţiuni.
Alt consiliu de administraţie şi noi indicatori de performanţă la Transport Public
În ceea ce priveşte Societatea de Transport Public (STP), administraţia locală lucrează la formarea unui nou consiliu de administraţie, care va elabora noi indicatori de performanţă.
„Suntem în faza de a face noi indicatori în noul consiliu de administraţie care se va crea. Vom face noi indicatori de performanţă pentru a putea să îi atingem şi să evaluăm mult mai corect pe cei care trebuie să îi ducă la îndeplinire. Până acum indicatorii tehnico-economici erau foarte uşor de atins, nu erau trasaţi de creşterea eficienţei serviciului”, a spus primarul Ştefan Ilie.
Primăria Tulcea a finalizat în luna august raportul de audit efectuat în cadrul Societăţii de Transport Public, având în desfăşurare proceduri similare şi în cazul celorlalte societăţi din subordine. Auditul a scos la iveală o serie de nereguli care au dus la o decizie imediată: constituirea unei comisii ce va avea atribuţii de control asupra STP. Primarul Ştefan Ilie a anunţat în luna august, că dacă se vor verifica cele menţionate în raportul de audit, Consiliul de Administraţie va dispune desfiinţarea mandatelor celor responsabili.