Peste 20 de gospodării de pe strada Istriei din municipiul Tulcea vor fi racordate la reţeaua de canalizare începând de săptămâna viitoare.

Lucrările de racordare la sistemul de canalizare fac parte din cadrul investiţiei <<Reabilitarea şi extinderea reţelelor de distribuţie şi a sistemului de canalizare, inclusiv staţii de pompare în aglomerarea Tulcea-CL7>> şi se vor finaliza în circa o săptămână, potrivit directorului Aquaserv Tulcea, Valentin Ifrim.

„Este componentă a contractului CL7 care prevede şi strada Păcii. Mai trebuia montată o staţie de pompare care să poată prelua consumatorii de pe Istriei. Acolo sunt foarte multe autoturisme şi trebuie eliberată zona ca să putem face racordurile la peste 20 de gospodării. Reţeaua stradală este realizată, staţia de pompare este pusă în funcţiune, dar trebuie făcute racordurile  din interior spre căminul de la limita proprietăţii. Cred că în maxim o săptămână vor avea şi oamenii de pe acea stradă canalizare. Pe strada Narciselor lucrările s-au finalizat”, ne-a declarat directorul Valentin Ifrim.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.