Sala Polivalentă din municipiu a fost demolată în totalitate, iar săptămâna viitoare Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea va preda amplasamentul către Compania Naţională de Investiţii (CNI) care va da ordinul de începere a lucrărilor, potrivit preşedintelui Horia Teodorescu.
„Noi trebuie ca săptămâna viitoare să predăm amplasamentul către Compania Naţională de Investiţii, urmând ca ei să dea ordinul de începere a lucrărilor pentru constructorul care a câştigat licitaţia, procedura fiind organizată de ei. Săptămâna viitoare voi merge la Bucureşti şi voi discuta cu doamna directoare să grăbească lucrurile astfel încât, dacă se poate şi iarna, să înceapă în forţă lucrările pentru noua sală”, ne-a declarat preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.
Viitoarea sală va avea un teren principal de competiţii, înconjurat de tribune pentru spectatori şi un teren de antrenament, situat în subsolul clădirii, sub amprenta terenului principal, ambele terenuri având o suprafaţă de joc pentru handbal la dimensiuni oficiale (20 x 40 m), parcare subterană, iar capacitatea tribunelor va creşte la 4.438 de locuri.
În anul 2019, CJ Tulcea a aprobat predarea pe bază de protocol către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii, a terenului pe care se va construi noua sală polivalentă, în suprafaţă de 10.605 metri pătraţi, teren aflat în domeniul public al Judeţului Tulcea şi liber de orice sarcini.
În luna februarie a anului trecut, Horia Teodorescu a semnat, la sediul CNI, contractul de proiectare şi execuţie pentru viitoarea sală polivalentă din municipiul Tulcea.
Realizarea acestei investiţii al cărei beneficiar este CJ Tulcea a fost motivată prin faptul că, „în prezent, Sala Polivalentă nu mai corespunde cerinţelor actuale pentru desfăşurarea competiţiilor sportive, din punct de vedere al dotărilor, al dimensiunilor terenului sau al funcţionalităţii clădirii”.