Cu prilejul împlinirii a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, autorităţile tulcene au anunţat, joi, un spectacol de concerte şi foc de artificii, începând cu ora 14.30, în Piaţa Civică din municipiu. Ieri, organizatorii au nuanţat informaţia, precizând că se va hotărî luni dacă evenimentul va mai avea loc.
„Organizatorii evenimentului, Consiliul Judeţean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea şi Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” se vor întâlni luni într-o şedinţă pentru a stabili, în funcţie de contextul pandemic, desfăşurarea evenimentului”, ne-au declarat reprezentanţi ai organizatorilor.
Potrivit afişului, pe scena din centrul municipiului vor urca artiştii Paula Seling, Gelu Voicu, Andreea Haisan, Paul Ananie, dar şi ansamblurile folclorice „Doruleţul”, „Băbăianca”, „Danubius”, „Baladele Deltei”. Evenimentul se va încheia cu focuri de artificii.
Accesul publicului, condiţionat
Accesul publicului în perimetrul special amenajat se va face pe baza certificatului verde COVID-19, respectiv persoanele vaccinate sau cele trecute prin boală în ultimele 180 de zile, sau pe baza unui test RT-PCR/antigen rapid.
Ultimul eveniment cu public organizat în Piaţa Civică a avut loc de în perioada Crăciunului, când Primăria Tulcea a lansat filmul de promovare a municipiului, dar şi o acţiune civică de împodobire a trei brazi.