Modernizarea Spitalului Judeţean, reabilitarea Falezei municipiului, funcţionalitatea Aeroportului „Delta Dunării”, dar şi reabilitarea drumurilor sunt principalele investiţii sus-ţinute anul acesta de consilierii judeţeni tulceni.

Dan Munteanu, liderul grupului de consilieri judeţeni PSD, spune că printre proiectele de hotărâre pe care le vor susţine se află cele de infrastructură şi planul de mobilitate navală în Delta Dunării.

„În general urmăm aceleaşi direcţii de dezvoltare ca şi până acum în ceea ce priveşte domeniul sănătăţii şi celelalte proiecte în derulare. Domeniul în care există şanse mari de a depune proiecte care să se concretizeze vizează infrastructura, respectiv drumurile judeţene, cel spre Casimcea, Grindu. Este vorba de hotărâri care să reglementeze finalizarea investiţiilor. Mai sunt chestiuni care privesc planul de mobilitate navală în Delta Dunării şi care va intra în dezbatere publică pe site-ul Consiliului Judeţean. Vor mai apărea proiecte ce ţin de executiv, cum ar fi cele de tratamente şi întreţinere drumuri. Cu siguranţă în urma zăpezilor vor apărea astfel de nevoi la drumul Tulcea-Chilia, drumul spre Murighiol”, ne-a declarat Dan Munteanu.

Nicolae Chichi, liderul grupului de consilieri judeţeni PNL, este de părere că strategia de dezvoltare durabilă a judeţului ar trebui să fie în următoarea perioadă „Biblia executivului şi a consilierilor”.

„Avem o strategie de dezvoltare durabilă a judeţului Tulcea, un document foarte bine elaborat şi actualizat, care ar trebui să fie Biblia executivului şi a consilierilor judeţeni. Pe programul 2021-2027 pe Sud-Est nu pot să fac nimic fără a mă referi la această strategie de dezvoltare a judeţului. Ca şi legiuitor avem verificare, organizare şi funcţionare a aparatului de specialitate şi cele două regii, respectiv AZL Sulina şi Aeroportul Delta Dunării căruia nu i-am dat de capăt ca să funcţioneze foarte corect. AZL primind faleza în administrare parcă s-a mai dezgheţat puţin în activitate. Toate proiectele legate de administrarea domeniului public şi privat al judeţului sunt în atenţia noastră, respectiv procesele pe care le avem pentru că nu încasăm suficienţi bani pe amenajările noastre piscicole şi agricole. De asemenea, mai avem serviciile publice pe care le administrăm, cum ar fi partea de deşeuri care nu funcţionează încă aşa cum vrem noi, dar şi partea de canalizare, unde suntem şi noi parte în operatorul regional şi avem oameni în consiliul de administraţie. În ceea ce priveşte patrimoniul Consiliului Judeţean, avem foarte multe clădiri şi terenuri pe care  încă nu le exploatăm suficient”, a precizat Nicolae Chichi.

Consilierii judeţeni PMP au anunţat că vor susţine proiectele liberalilor.

Liliana Marinescu, reprezentanta grupului de consilieri judeţeni  Pro România, spune că pentru anul 2022 este foarte important ca accentul să fie pus pe toate proiectele şi investiţiile care contribuie la dezvoltarea judeţului.

„Pentru anul 2022, este foarte important să punem accentul pe toate proiectele şi investiţiile care contribuie la dezvoltarea judeţului Tulcea. În primul rând, este esenţial să găsim surse de finanţare potrivite pentru a continua proiectele de modernizare a Spitalului Judeţean, mai ales acum, când pandemia de COVID 19 a accentuat punctele noastre vulnerabile.  Înainte de orice altceva, am înţeles cu toţii că sănătatea este cea mai importantă. De aceea avem nevoie de un spital modern, care să atragă, în timp, specialişti noi în Tulcea care să asigure servicii mai bune în sănătate pentru toţi locuitorii judeţului. Evident, este important ca proiectele de modernizare a căilor rutiere din judeţ să fie continuate, pentru că sunt foarte multe domenii de activitate care depind într-o măsură foarte mare de o infrastructură bine pusă la punct”, a subliniat Liliana Marinescu.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.