Serviciul de Ambulanţă Tulcea este sufocat de solicitările de testare COVID-19, iar timpii de aşteptare pentru recoltarea probelor biologice s-au dublat în ultimele zile. 

Managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), dr. Ali Kilo Salah Eddin, spune că oamenii stau la rând în triaj ore în şir, iar o implicare mai mare din partea medicilor de familie din judeţ în procesul de testare ar reduce presiunea pe echipajele de ambulanţă. 

„Timpul de aşteptare pentru recoltarea de probe a crescut 100%, nici nu mai avem ambulanţe pentru aşa ceva, iar mulţi oameni stau la rând. În noaptea de luni spre marţi am avut vreo 7 cazuri pozitive plus 2-3 copii mici. Probele puteau fi luate în mare parte la medicii de familie, dar unii dintre ei nu vor să se implice. Ei iau testele, dar nu le fac. Oamenii stau la rând în triaj ore în şir, câte 4-5 ore, în funcţie de simptome şi de gravitatea cazului. Tot judeţul este pe capul nostru, oamenii vor testare, dar trebuie să se implice şi medicii de familie din comune. Soluţia ar fi ca medicii de familie să ne ajute să facă teste”, ne-a declarat managerul SAJ Tulcea, dr. Ali Kilo Salah Eddin. 

În acest context, unii medici de familie cu care am vorbit spun că una dintre problemele cu care se confruntă este lipsa unui spaţiu destinat testării COVID-19. 

„Am încheiat noul contract, dar încă nu am reuşit să achiziţionez teste deoarece trebuie mai întâi să amenajez un spaţiu. Sunt nişte condiţii de testare care trebuie îndeplinite. Nu sunt mulţi oameni care solicită să fie testaţi, ei nici nu prea cred că au coronavirus şi atunci trebuie să încercăm să îi convingem să fie testaţi. În incinta  unde sunt eu funcţionează trei cabinete şi nu prea avem spaţiu de lucru. Este mai greu şi pentru noi şi trebuie să ne gândim cum să organizăm lucrurile”, ne-a declarat Nicolae Jurja, medic de familie în municipiu.

Dr. Dominic Niculescu din comuna Greci spune că oamenii nu prea solicită să fie testaţi, ultimul test realizat la cabinet fiind în luna decembrie. 

 „Avem teste în cabinet achiziţionate acum, dar nu sunt solicitări. Ultima dată când am testat a fost la spital, pe data de 5 ianuarie, testul fiind pozitiv din păcate. Noua procedură este de bun augur pentru populaţie şi pentru noi. Pacienţii dacă prezintă simptome se testează şi acasă, dar cu limitele cunoştinţelor lor. Eu nu prea iau în calcul testele de acasă deoarece nu ştiu cum se face recoltarea, de aceea testarea în cabinet mi se pare o măsură bună. Un test presupune ca pacientul să stea 15 minute şi în caz de este pozitiv nu poţi să îi expui pe ceilalţi, de aceea trebuie un spaţiu destinat exclusiv testării. Eu am avantajul că am un dispensar de la Primărie, o casă veche care este reorganizată, care cândva avea un spaţiu destinat bebeluşului şi unul laboratorului. Eu beneficiez de două spaţii în plus faţă de un cabinet care are sală de aşteptare, sală de tratamente şi de consultare. La cabinetul meu am testat ultima dată în luna decembrie. Acum avem o oportunitate mai bună să declarăm cazurile pe platformă, faţă de înainte când oricine putea să vină să spună că are un test pozitiv sau negativ, iar eu nu am avut încredere în aşa ceva, iar testarea trebuia să se facă în faţa medicului”, a explicat dr. Dominic Niculescu.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.