Circa 40 de poliţişti tulceni au protestat ieri în faţa Guvernului, în cadrul unei acţiuni organizate de Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual (FSNPPC), cerând „nu doar drepturile cuvenite, ci şi eficientizarea serviciului poliţienesc”.

Acţiunea a avut loc după ce solicitările adresate de FSNPPC şi de alte 14 organizaţii ale angajaţilor din familia ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională nu au fost îndeplinite de Guvern.

„Participăm la protestul de la Bucureşti cu aproximativ 40 de poliţişti de la Tulcea. Printre revendicările noastre se află indexarea pensiilor militare de stat cu rata inflaţiei, conform legii, pentru anul 2019, nu doar pentru anul 2020 şi asigurarea asistenţei medicale de calitate în condiţiile în care beneficiarii sunt plătitori de CASS. De asemenea, majorarea sporului de suprasolicitare neuropsihică, în cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru a eficientiza activitatea Poliţiei judiciare şi a celorlalţi poliţişti care desfăşoară activităţi în dosarele de urmărire penală sau în alte domenii complexe ale muncii operative”, ne-a declarat vice-preşedintele SNPPC Biroul Teritorial Tulcea, Răzvan Pocora.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.