Tulcenii care şi-au amânat în mod repetat nunta în cei doi ani de pandemie, din cauza restricţiilor impuse de către autorităţi, sunt copleşiţi acum de scumpirile în lanţ. Costurile pentru organizarea unei petreceri de nuntă au crescut simţitor faţă de acum doi ani, iar unii miri aleg să renunţe la servicii care nu reprezintă o necesitate.
Mădălina a fost nevoită să-şi amâne nunta de patru ori, în ultimii 2 ani, asta după ce în toamna lui 2020, împreună cu logodnicul ei au decis să se cunune civil, eveniment urmat de o petrecere la restaurant, deşi condiţiile pandemice interziceau acest lucru.
„Totul s-a scumpit foarte mult. Dacă meniul iniţial, la unul dintre cele mai căutate restaurante din Tulcea, era de 260 de lei, fără băuturi incluse, acum ne costă 350 de lei de persoană, tot fără băuturi, la formaţie preţul a crescut de la 2.000 de euro la 2.500, serviciile foto-video de la 1.050 de euro la 1.250 de euro, costul pentru aranjamentele florale a crescut de la 1.400 de euro la 1.700, tortul nu ştiu cât o să ne ajungă şi nu mai spun că încă nu am luat rochie, pantofi, costum, verighete, băutură, fructe, prăjituri şi nici măcar invitaţii, iar nunta este în patru luni”, ne-a spus Mădălina.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.