* Primarul Ştefan Ilie: „Cu riscul de a supăra pe toată lumea şi de a nu fi votat niciodată, eu vreau să fac proiectele cu cap”

Piatra cubică de pe străzile din municipiul Tulcea a scos peri albi atât locuitorilor oraşului cât şi administraţiei locale. Aceasta nu va dispărea cu desăvârşire în urma proiectelor de modernizare a infrastructurii rutiere, însă primarul Ştefan Ilie spune că şi pe străzile pe care va rămâne aceasta va fi schimbată cu „o nouă piatră cubică, aşa cum este în marile metropole”.

Dacă vor fi obţinute toate avizele, încă din această toamnă vor fi demarate lucrări de scoatere a pietrei cubice şi înlocuire cu asfalt pe străzile Mahmudiei şi Eternităţii. În astfel de proiecte mai sunt vizate străzi precum Bucovinei, Libertăţii, Victoriei şi Păcii, cea din urmă fiind în plină execuţie.

„Acum două săptămâni am mai semnat un contract care cuprinde nişte străzi cu piatră cubică şi mai avem proiecte pe programul <<Anghel Saligny>>. Prin cele patru proiecte vom înlocui piatra cubică şi o vom refolosi în alte spaţii. În momentul în care vom semna autorizaţia de construire pentru străzile Mahmudiei şi Eternităţii, de exemplu, care sunt cele mai avansate probabil vom începe lucrările pe acestea începând din această toamnă. Sper ca cele două pe care le avem acum în execuţie şi pentru care am semnat contractele să înceapă din toamna acestui an. Dacă nu încep în toamna acestui an, în primăvara anului viitor vom avea lucrări care se vor finaliza până la sfârşitul toamnei pe Eternităţii şi Mahmudiei. În proiect sunt prinse şi străzile Babadag şi Isaccei. Dacă reuşim să obţinem toate avizele şi să dăm ordinul de începere a lucrărilor, acestea vor începe din această toamnă cu strada Mahmudiei şi Eternităţii. Prima care va fi afectată va fi Mahmudiei, pentru că acolo am obţinut avizele pentru dislocarea arborilor, care, deşi sunt verzi, fiind foarte bătrâni au dislocat trotuarele. În locul lor vor fi păstrate alveole şi vor fi plantaţi alţi copaci”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.

Potrivit edilului, singura stradă care va rămâne cu piatră cubică, însă nu cea care este acum, este Gloriei.

„Toate străzile cu piatră cubică au o vechime foarte mare, 100 de ani, şi de-a lungul timpului au fost afectate de foarte multe lucrări. Piatra pe care o avem acum pe străzi este una rotundă şi cu rosturi foarte mari între ele, care aduc foarte mari prejudicii circulaţiei, autoturismelor, pietonilor şi celor care locuiesc în preajma străzilor respective. Pe toate le vom scoate de acolo şi vom asfalta, cu excepţia străzii Gloriei, care va fi ca o continuare a zonei de promenadă după faleză până la Monument, unde va fi montată o nouă piatră cubică, aşa cum este în marile metropole, după un sistem nou, în aşa fel încât să nu mai existe rosturi între pietre şi să se poată circula normal”, a precizat primarul Ştefan Ilie.

Piatra cubică scoasă de pe străzile municipiului va fi refolosită de Primăria Tulcea pentru realizarea unor ornamente în parcuri, alei şi alte zone de promenadă.

„Piatra cubică pe care o scoatem de pe celelalte străzi nu o vom vinde sau arunca, ci o refolosim pentru planurile de regenerare urbană pe care le avem în parcuri, pe diferite alei, pentru diferite ornamente. Chiar am folosit la intrarea dinspre Somova în Tulcea în jurul totemului unde scrie numele municipiului. Vom avea foarte multe astfel de obiective şi vom refolosi piatra cubică chiar şi acolo unde vom face zone de promenadă, parcuri, alei, pentru că ea reprezintă o valoare şi dă un aspect frumos atunci când este pusă în astfel de zone, exclusiv pentru circulaţia auto, că nu mai poate fi refolosită. Marea majoritate a cetăţenilor sunt oripilaţi că după ani şi ani noi avem tot o piatră cubică ce produce disconfort, de aceea în proiectele pe care le avem ea este înlocuită. Pe strada Mahmudiei se vor reface inclusiv trotuarele care sunt dintr-o piatră specială. Conform avizului pe care îl avem, acolo va rămâne aceeaşi structură. Nu poate fi refolosită toată piatra de pe trotuare, dar va avea acelaşi aspect şi va fi drept, în aşa fel încât să poată circula un cărucior cu copil sau o persoană cu dizabilităţi”, a explicat primarul Ştefan Ilie.

Procesul este unul de durată deoarece sub majoritatea străzilor se află conducte de apă şi canalizare foarte vechi, care au întâietate în desfăşurarea investiţiilor.

„Nu a fost aşa de uşor. Oamenii îşi doreau ca din prima zi a mandatului să pot să fac asta, dar nu s-a putut realiza, deoarece atât sub Eternităţii cât şi sub Mahmudiei, sub alte străzi cu piatră cubică şi nu numai, sunt conducte de apă şi canalizare foarte vechi sau lipsesc cele de canalizare pluvială. Nu putem să facem o lucrare de mântuială care într-un an de zile să arate ca după război. Cu riscul de a supăra pe toată lumea şi de a nu fi votat niciodată, eu vreau să fac proiectele cu cap. Dacă se va întâmpla în mandatul meu, şi se va întâmpla în acest mandat, ca aceste străzi să fie reabilitate, oamenii vor vedea diferenţa. Sunt străzi care se află în patrimonial naţional, dar nu strada în sine, ci situl care se află dedesubt. Există în planul nostru urbanistic zone de memorie urbană, dar acest lucru nu înseamnă că nu avem voie să scoatem piatra cubică şi să facem una circulabilă. Vom refolosi piatra cubică în toate proiectele pe care le vom face pentru zone de promenadă. Noi am desfăşurat şi anul acesta lucrări pe străzile cu piatră cubică care erau afectate şi le-am reabilitat tot cu piatră”, a spus Ştefan Ilie.