Primăria municipiului Tulcea îşi propune să facă o economie substanţială în ceea ce priveşte consumul de curent electric, graţie proiectului de modernizare şi de eficientizare energetică a sistemului de iluminat public care a ajuns spre final. Primăria Municipiului Tulcea a atras fonduri europene în valoare de 21.437.020,77 lei, conform datelor din Programul Operaţional Regional 2014-2020, ce sunt folosite atât pentru acest proiect, dar şi pentru alte proiecte necesare.
Astfel, oraşul nostru va beneficia de o factură substanţial mai mică la curentul electric, prin înlocuirea aproape totală a corpurilor de iluminat din mai multe cartiere cu corpuri LED.
„Suntem spre finalul proiectului de schimbare a corpurilor de iluminat pe 208 străzi. Am trecut pe LED şi vom face deja o economie substanţială. Pe străzile unde trebuiau schimbate doar corpurile de iluminat, acest lucru s-a făcut. Mai sunt străzile Gavrilov Corneliu, Viitorului şi Mică pe care se schimbă şi stâlpii, care presupun lucrări mai ample de realizare săpături, canalizaţie”, ne-a declarat viceprimarul George Şinghi.
Prin intermediul proiectului s-au înlocuit aparatele de iluminat din sistemul de iluminat public actual cu un sistem inteligent pe bază de corpuri de iluminat cu LED, comandate prin telegestiune. În cadrul proiectului, echipa Flash Lighting Services s-a ocupat de înlocuirea a 2.595 de corpuri de iluminat pe 208 străzi.
Investiţia se află în cea de a doua etapă în care este prevăzută şi modernizarea sistemului de iluminat public pe străzile Corneliu Gavrilov, Mică şi Viitorului, prin construirea unei reţele noi, cu linie electrică subterană, stâlpi noi şi 87 de corpuri de iluminat cu LED.
Sistemul de telegestiune presupune controlul digital de la distanţă a noilor corpuri de iluminat, astfel încât fluxul luminos să fie potrivit, în funcţie de oră şi nivel de trafic existent.
Prin implementarea investiţiei se urmăreşte creşterea eficienţei energetice prin modernizarea sistemului de iluminat public, scăderea consumului anual de energie electrică, cu peste 50%, faţă de sistemele clasice de iluminat, ce utilizează surse de lumină tip HID, scăderea anuală, cu peste 50% a emisiilor de gaze cu efect de seră, pe întreaga durată de viaţă a sistemului de iluminat.