Podul peste Dunăre de la Brăila trebuie deschis circulaţiei la sfârşitul anului, în decembrie 2022, conform graficului pe care şi l-a asumat constructorul WeBuild (Astaldi), a declarat ieri, după o verificare pe şantier, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Pe şantierul podului peste Dunăre au fost prezenţi ieri şi preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, precum şi preşedintele ACOR Tulcea, Eugen Ion.
Vizita pe şantier vine după ce secretarul de stat Ionel Scrioşteanu şi şeful CNAIR, Cristian Pistol, au anunţat că podul nu poate fi deschis circulaţiei în decembrie. Ieri, constructorul a prezentat graficul lucrărilor şi s-a angajat că obiectivul va fi gata în decembrie 2022.
Ministrul Grindeanu a spus că, în decembrie, potrivit ultimului termen din contract, podul trebuie deschis împreună cu o parte a drumurilor de legătură, iar în vara anului viitor toate drumurile şi bretelele de legătură.
„Am văzut în aceste zile, chiar săptămâni, mesaje diferite. E a treia oară când vin la Brăila în aceste ultime luni, acum ne aflăm pe braţul de la Tulcea, a fost şi premierul. Termenele pe care le ştiţi cu toţii că s-au dat în toată această perioadă au fost de dare în circulaţie la sfârşitul acestui an, pe variantele explicate mai devreme. În această săptămână, au avut loc discuţii între beneficiar, şi anume CNAIR, şi compania care execută acest proiect, pe multe dintre punctele în care existau blocaje şi au existat blocaje, pe soluţii tehnice, care, ca să dau câteva exemple, în momentul în care s-a făcut acest proiect, nu mai corespund cu realitatea, au fost depăşite”, a declarat Sorin Grindeanu.
La pod va fi detaşată o echipă a CNAIR care să se asigure că vor fi găsite soluţiile pentru a fi respectat de către constructor graficul de lucrări pe care şi l-a asumat.
„Eu mă aştept, tocmai de aceea va fi detaşată o echipă condusă de directorul Cernăianu aici, la pod, astfel încât graficul, şi vă rog să-l filmaţi şi să-l pozaţi foarte bine, graficul cu care constructorul s-a angajat şi cu care a venit în faţa dumneavoastră va fi pus în practică, va fi unul real. Eu mă aştept ca pe 19, 20, cu concursul celor de la CNAIR, acolo unde lucrurile pot fi închise în cadrul legal, unde nu există şi partea cealaltă, cea care ţine de instanţă, astfel încât revendicările să fie folosite de alţii. Dar atâta timp cât lucrurile şi claimurile pe care le au, atât CNAIR-ul cât şi compania, pot fi închise în mod amiabil, este soluţia care aş dori să fie adoptată. Cele care nu pot fi, normal, se merge în instanţă”, a adăugat ministrul Transporturilor.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.