Pentru ACS Logic Delta, fondată de antrenorul de şah Marius Sarighioleanu, anul a trecut a fost unul mai liniştit şi mai limitat în activităţi faţă de anii de început, dar asociaţia a fost implicată în câteva proiecte deosebite şi a organizat competiţii de şah, cu scopul de a promova „sportul minţii”, în judeţul Tulcea.

„După perioada de pandemie, timp care ne-a afectat pregătirea competiţională, şi-au reluat activitatea sportivă doar circa 30 de copii din cei peste 100, câţi se antrenau la noi până în 2020, situaţie observată la nivel naţional, în toate ramurile sportive. Ne bucurăm că numărul de copii înscrişi la cursurile de şah organizate de clubul sportiv ACS Logic Delta este în creştere şi sperăm să descoperim noi copii talentaţi care să obţină rezultate frumoase la nivel naţional şi internaţional”, a menţionat Marius Sarighioleanu.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.