Numărul pensionarilor tulceni care beneficiază de gratuităţi pe transportul public din oraş va creşte anul acesta, după ce administraţia locală a decis aplicarea creşterea plafonului de la 1.200 lei pentru 40 de călătorii la 2.000 de lei pentru 20 de călătorii lunar.

Aceasta este una dintre cele trei variante de creştere a plafonului pentru abonamentele de mobilitate urbană propuse de reprezentanţii Consiliului Judeţean al Pensionarilor şi Persoanelor Vârstnice (CJPPV) Tulcea în cadrul şedinţei dedicate dezbaterii publice a bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului.

„Conform propunerilor venite de la Asociaţia pensionarilor, s-a decis ridicarea plafonului la 2.000 de lei, cu 20 de călătorii”, ne-a declarat city managerul Nicolae Bibu.

Târgul Educaţional „Fii Meseriaş”, în luna aprilie

O altă propunere prezentată de consilierul local USR Tatiana Haliţ  în cadrul dezbaterii, care a fost inclusă în bugetul municipiului, este cea de organizare a unui târg educaţional pentru licee tehnologice.

Este vorba de organizarea Târgului Educaţional „Fii Meseriaş”, în incinta Pieţei Mircea cel Bătrân, în perioada ultimelor doua săptămâni ale lunii aprilie a fiecărui an, cu participarea unităţilor de învăţământ (colegiile si liceele tehnologice, şcoli profesionale,) din municipiul Tulcea.

„În cadrul evenimentului, unităţile de învăţământ liceal cu profil tehnologic şi profesional din municipiul Tulcea îşi vor prezentat oferta educaţională, în conformitate cu Proiectul planului de şcolarizare aprobat pentru anul şcolar 2023-2024, baza materială existentă şi diferitele oportunităţi de formare şi dezvoltare personală şi profesională, oferind astfel un suport pentru orientarea în carieră elevilor din clasele a VIII-a, precum şi părinţilor acestora”, spune consilierul local USR Tatiana Haliţ.