Locuitorii din comuna Hamcearca vor avea parte de o zi cu joc şi voie bună începând cu anul 2023, pentru că, la propunerea primarului Ion Acceleanu, aleşii locali au votat proiectul prin care Ziua comunei Hamcearca va fi serbată anual în cea de a doua duminică a lunii mai, sub denumirea „Festivalul fermierilor si producătorilor locali”. Anul acesta, evenimentul se va desfăşura pe data de 14 mai.
„Programul artistic va fi unul diversificat prin reci-talurile pe care le vor susţine interpreţi locali şi artişti binecunoscuţi publicului larg. Am convingerea că vom avea parte de o zi plină de distracţie şi voie bună, este normal să avem o petrecere a noastră, anuală, care să ne reprezinte şi sperăm la o prezenţă numeroasă. Indiferent de greutăţile cu care ne confruntăm, ne dorim să facem posibil ca acest eveniment să devină o tradiţie, iar festivalul în sine să fie un prilej pentru locuitorii comunei de a se deconecta de la grijile zilnice”, ne-a declarat primarul Ion Acceleanu.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.