Primăria municipiului Tulcea a confiscat peste 2,5 tone de legume şi fructe de la operatori economici care desfăşurau activităţi comerciale în locuri neautorizate, potrivit unui comunicat de presă.

Poliţiştii locali i-au amendat pe cei doi operatori economici care vindeau legumele şi fructele pe străzile Barajului şi Mahmudiei, cu amendă în valoare de 1.000 de lei.

„S-a dispus ca măsură complementară confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii, 2.366 de kilograme de pepeni, 304 kilograme de cartofi, 98 de kilograme de roşii, 51 de kilograme de ceapă, 32 de kilograme de varză, 43 de kilograme de castraveţi, opt kilograme de ardei şi cinci kilograme de cireşe. Produsele respective au fost predate cu titlu gratuit către Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială Tulcea, care le va valorifica în cadrul creşelor, căminelor pentru persoane vârstnice, centrelor de plasament, cantina socială”, se arată în comunicatul Primăriei.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.