După nu mai puţin de 608 km alergaţi, tulceanul Sorin Andrici a obţinut locul cinci la categoria sa de vârstă şi locul patru pe echipe, masculin, în cadrul Campionatului Mondial de Ultramaraton EMU 6 Day Race, competiţie care a avut loc în perioada 3-9 septembrie, la Balatonfüred, Ungaria. Sportivul a încheiat cursa după 6 zile şi 6 nopţi de luptă dusă la extrem, adunând în total 144 de ore de alergare şi stabilindu-şi astfel un nou record personal.
Sorin Andrici este bucuros că a reuşit să surprindă plăcut prin evoluţia sa, fiind felicitat direct de mulţi dintre adversarii săi. La rândul său, a mulţumit clubului sportiv la care este legitimat şi soţiei sale pentru sprijinul acordat.
„Sunt mândru să reprezint ACS Atletic Delta Chilia Veche, sub îndrumarea antrenorului meu, Sandu Nicolae, la o competiţie care a adunat la start cei mai buni ultramaratonişti din lume. După un efort extrem, am reuşit să parcurg 608 kilometri, obţinând locul 5 mondial la categoria de vârstă şi locul 4 pe echipe. Mă bucur că am surprins plăcut prin evoluţia mea, fiind felicitat direct de mulţi dintre adversarii de pe traseu. Această reuşită nu ar fi fost posibilă fără sprijinul soţiei mele, care mi-a fost alături minut cu minut în această cursă. Vă mulţumesc tuturor pentru susţinere”, ne-a declarat Sorin Andrici.
La rândul său, Veronica Andrici s-a declarat cea mai mândră soţie de pe pământ şi amintit că Sorin a demonstrat că limitele sunt doar o iluzie.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a Ziarului DELTA.
