Ziua mondială a donatorilor de sânge a fost sărbătorită, ieri, la centrele de transfuzie din ţară. La primele ore ale dimineţii, la Centrul de transfuzie din Tulcea, un număr de patru donatori fideli au fost recompensaţi cu diplome de onoare. Este vorba de donatori cu circa 100 de donări făcute de-a lungul vieţii. Am stat de vorbă cu două tulcence care donează sânge de 30 de ani.
Natalia Turinovici are la activ 105 donări de sânge la Centrul de transfuzie din Tulcea.
„La Centrul de Sânge Tulcea am donat de 105 ori şi o fac mereu pe data de 19, căci atunci este ziua mea. Atunci când donez, simt că dau viaţă şi altor persoane care au nevoie. De-a lungul anilor am donat şi la Constanţa, iar de-a lungul vieţii cred că am în jur de 130 de donări făcute. Îi încurajez pe oameni să doneze, deoarece astfel pot face un bine unei persoane aflate în suferinţă”, ne-a spus Natalia Turinovici.
O altă donatoare fidelă este Lenuţa Antrop, în vârstă de 51 de ani.
„De aproape 30 de ani donez sânge frecvent. Îmi doresc să ajut oamenii care au nevoie. Eu nu am avut niciodată nevoie de sânge, în schimb, persoane apropiate mie au avut nevoie de ajutor. Acesta este unul dintre motivele pentru care aleg să donez sânge. Încurajez toate persoanele care pot dona să facă acest lucru, deoarece o picătură de sânge salvează o viaţă”, a precizat Lenuţa Antrop.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.