Zeci de directori de teatre din toată ţara au transmis un memoriu către Guvernul României şi mai multe ministere, prin care cer renunţarea la anumite prevederi din proiectul de ordonanţă privind tăierea cheltuielilor din administraţia publică.
Reacţia directorilor centrelor de cultură vine după ce Guvernul a publicat sub formă de proiect pe 2 august o serie de măsuri, printre care şi cea prin care se doreşte descentralizarea serviciilor publice, precum şi pentru toate instituţiile de cultură care au mai puţin de 50 de angajaţi. Aceste instituţii ar urma să treacă printr-un proces de reorganizare, desfiinţare, comasare sau fuzionare.
Scrisoarea a fost semnată şi de directorul Teatrului „Jean Bart” Tulcea, Ionuţ-Paul Ştefan, care spune că teatrul tulcean va fi desfiinţat, dacă Ordonanţa de Urgenţă propusă va trece.
„Foarte multe instituţii de cultură din ţară sunt în aceeaşi situaţie ca şi noi, astfel că, împreună cu ceilalţi directori de teatre, prin UNITER, am solicitat Guvernului ca această prevedere să nu se aplice instituţiilor publice de cultură şi aşteptăm să vedem ce măsuri se iau. Menţionăm că activitatea din cadrul compartimentelor tehnice presupune respectarea unor cerinţe de personal, fără de care exploatarea la scenă a spectacolelor nu poate fi asigurată în condiţii de siguranţă pentru angajaţi şi spectatori. În acest moment suntem 27 de angajaţi şi avem patru posturi vacante. Noi, actorii, ne putem strânge lucrurile şi pleca acasă, ne căutăm altceva de muncă, devenim freelanceri, dar, ca impact, este importantă opinia cetăţenilor”, ne-a declarat Ionuţ Ştefan.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.