Rețele Electrice Dobrogea (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Dobrogea) este noua denumire a companiei care gestionează rețelele de distribuție a energiei electrice în județele Constanța, Tulcea, Călărași și Ialomița.
PPC Group este un jucător cheie în domeniul energiei în Europa de Sud-Est. PPC are o capacitate instalată totală de 11,8 GW din termocentrale și hidrocentrale, precum și din instalații de energie regenerabilă generând în total, la nivel anual, aproximativ 20 TWh.
PPC Group este principalul furnizor de energie electrică din Grecia și România, deservind aproximativ 8,7 milioane de clienți în total, furnizând aproximativ 40 TWh de energie și o gamă largă de produse și servicii energetice. De mai bine de 70 de ani, PPC este liderul industriei energetice grecești, contribuind în mod semnificativ la procesul de electrificare a țării.
Datorită investițiilor constante în dezvoltarea și modernizarea rețetelei de distribuție a energiei electrice, E-Distribuție Dobrogea, actuala Rețele Electrice Dobrogea, a înregistrat în 2022 o durată medie a întreruperilor neprogramate per client/an de 92,32 minute, în timp ce media la nivel național a fost de 108,25 minute. Vom continua să lucrăm și să investim, astfel încât timpul petrecut de clienții noștri fără energie electrică să scadă și mai mult.
Operatorul de distribuție a investit în mod constant în tehnologie modernă, pentru a îmbunătăți calitatea serviciului de distribuție, pentru a reduce întreruperile și pentru a putea depista și remedia cât mai rapid eventualele incidente. Astfel, în județul Tulcea putem aminti lucrările realizate în vederea îmbunătățirii calității serviciului de distribuție în localitățile Plauru și Gorgova, montarea de contoare inteligente care permit citirea de la distanță a consumului de energie electrica, lucrări de întreținere pe liniile de medie și joasă tensiune, trecerea unei linii electrice aeriene de joasă tensiune în subteran, în municipiul Tulcea, dar și proiecte dedicate zonei Delta Dunării.
În județul Ialomița, lucrările de modenizare a rețelelor de joasă tensiune din localitatea Mihail Kogălniceanu, precum și modernizarea liniei aeriene de medie tensiune din localitatea Fierbinți au dus la îmbunătățirea serviciului de distribuție de energie electrică pentru clienții din zonă.
În județul Constanța au fost efectuate lucrări ample de modernizare a rețelelor de medie tensiune, efectuându-se trecerea de la 10kV la 20kV, ceea ce inseamna creșterea capacității de distribuție și racordare a retelei de medie tensiune, contribuind la îmbunătățirea calității serviciului de distribuție pentru peste 5.500 de clienți din zona Eforie. De asemenea, în județul Călărași au fost modernizate liniile electrice aeriene de joasă tensiune Cuza Vodă și Ceacu, precum și linia de medie tensiune Sticleanu, aceste lucrări având un impact în viața a peste 7000 de clienți.
Rămânem în continuare alături de clienții noștri, prin toate canalele de comunicare puse la dispoziția lor și suntem deschiși la orice sugestii sau reclamații ar avea. Pentru a lua legătura cu compania, clienții din județele Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea pot suna la 0800.070.555. Numerele de tip TelVerde din call-centerele tehnice sunt disponibile 24h/7 și sunt apelabile gratuit de pe teritoriul național. De asemenea, ca parte a programului de digitalizare, detalii despre alimentarea cu energie electrică sunt disponibile și pe pagina https://www.e-distributie.com/ro/intreruperi-curent.html.