Consilierii locali ai municipiului Tulcea au aprobat, miercuri, în timpul şedinţei în plen, Planul de atenuare şi adaptare la schimbările climatice, realizat în cadrul unui proiect finanţat prin Mecanismul financiar al spaţiului economic european (SEE) 2014-2021.

Planul a fost realizat în parteneriat cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Bucureşti şi urmăreşte realizarea până în 2050 a neutralităţii din punctul de vedere al schimbărilor asupra climei, pentru a proteja mediul şi a stimula economia verde. Valoarea totală a proiectului prin care s-a realizat Planul de atenuare şi adaptare la schimbările climatice a fost de 584.832 lei, din care 85% s-a alocat prin SEE, iar restul din bugetul naţional. Proiectul s-a derulat în perioada 24 noiembrie 2022 – 29 februarie 2024.

Gabriela Zuca, consilier superior în cadrul Compartimentului de Mediu al Primăriei Tulcea, a explicat, în timpul şedinţei, că municipiul este unul dintre cele 8 unităţi administrativ teritoriale care a câştigat o astfel de finanţare.

„Planul cuprinde nişte măsuri de atenuare şi adaptare la schimbările climatice care trebuie să se regăsească în absolut toate domeniile de activitate, începând de la sectorul economic până la cel public. Asta ce înseamnă că orice investiţie trebuie să aibă în vedere un capitol de schimbări climatice. Fiecare gest până la urmă contează, trebuie să avem în vedere fiecare dintre noi că atunci când vorbim de adaptare la schimbările climatice trebuie să vorbim despre un comportament ajustat astfel încât să nu ne lăsăm o amprentă negativă asupra mediului. Deci planul se pliază pe strategia naţională de schimbări climatice care are un orizont de timp 2030. Bineînţeles că observăm în fiecare zi că schimbările climatice se întâmplă, vin peste noi. Toate organismele internaţionale au tras un semnal de alarmă şi bineînţeles la nivel naţional am adaptat legislaţia, şi la nivel local am luat şi noi atitudine şi ne bucurăm că facem parte dintr-una din cele 8 unităţi administrativ teritoriale care a câştigat o astfel de finanţare. Trebuie spus că acest proiect nu are niciun impact financiar asupra bugetului local”, a declarat Gabriela Zuca.

Primarul municipiului, Ştefan Ilie, a precizat faptul că o mare parte din măsurile care se regăsesc în proiect vor fi finanţate din fonduri europene.

„Din cele opt planuri care s-au realizat prin proiect la nivel naţional, vor fi finanţate patru. Dacă planul nostru are noroc şi a fost elaborat cum trebuie, o mare parte din măsurile care se regăsesc în interior vor primi finanţare de la nivel central, din fonduri europene. Practic, acest plan va participa la un concurs de proiect şi sper să câştigăm”, a declarat primarul municipiului, Ştefan Ilie.

Primarul a mai spus că pentru realizarea planului, institutul bucureştean a colaborat cu Institutul Naţional de Cercetare Delta Dunării, precum şi cu toate instituţiile cu abilităţi în domeniu.

Planul cuprinde evaluarea riscului la schimbările climatice în municipiul Tulcea, inventarul emisiilor de gaze cu efect de seră, precum şi măsuri de atenuare şi de adaptare la schimbările climatice.