Lucrarea „Rugă pentru pace”, o instalaţie luminoasă gigantică care pluteşte pe apă, a artistului G.T.N. va putea fi admirată de tulceni pe Lacul Ciuperca din luna mai.

Lucrarea va fi pre-inaugurată vinerea aceasta, la Satul Pescăresc Tradiţional, în cadrul Festivalului Scrumbii de Florii, de la ora 20:00.

Lucrarea va fi prezentată, în avanpremieră, la Satul Pescăresc, în prezenţa artistului G.T.N., a cărui identitate este păstrată în anonimat deocamdată. Expunerea lucrării „Rugă pentru pace” pe toată perioada Festivalului, la Satul Pescăresc, va însemna un prim contact al publicului tulcean cu artistul G.T.N. Lucrarea urmează a fi întregită cu noi elemente pentru a fi redată mediului ei natural: apa.

Potrivit comunicatului transmis de Primăria Tulcea, viaţa artistului va fi subiectul unui film documentar, aflat în curs de apariţie. Documentarul este filmat pe parcursul a 12 ani de către regizorul tulcean Iulian Furtună.

„Preferând, cel puţin pentru moment, cvasianonimatul identitar, operele sale se regăsesc în cele mai imprevizibile medii şi conjuncturi, în diverse ţări ale Europei. În căutarea libertăţii absolute, cariera tumultuoasă a lui G.T.N. a fost marcată de încercări şi provocări memorabile. Viaţa sa este o adevărată saga şi va fi subiectul unui film documentar, în curs de apariţie, filmat pe parcursul a 12 ani, începând din 2012, de către regizorul franco-român Iulian Furtună, născut, de asemenea, la Tulcea”, se arată în comunicatul de presă transmis de Primăria Tulcea.

Odată cu această lucrare, G.T.N. lansează o serie de opere de lumină plutitoare, mesaje de pace şi speranţă.

„Sculpturile gigantice ale lui G.T.N. strălucesc în apele calme, reflectând lumina şi aspiraţiile celor care le contemplă. Ele ne proiectează alegoric cele mai profunde vise, luminând cele mai întunecate colţuri ale conştiinţei noastre. Fiecare dintre creaţiile lui G.T.N. este o invitaţie la explorarea misterelor existenţei, la transcenderea limitelor percepţiei şi la îmbrăţişarea frumuseţii evazive a lumii din jurul nostru. Cea mai recentă lucrare a lui G.T.N, <<Rugă pentru pace>>, este o manifestare uluitoare a artei sale. Cu această lucrare, G.T.N. se dezvăluie ca sculptor al luminii. Un titlu care rezonează cu magia creaţiilor sale, o instalaţie luminoasă gigantică care pluteşte pe apă, aceasta evocă transcendenţa, armonia şi seninătatea. Ca un far în noapte, ne ghidează sufletele spre ţărmuri de pace şi reflecţie. Este răspunsul lui, ca artist, la violenţa ambiantă, la atmosfera de tensiune şi de război din multe părţi ale lumii”, a declarat regizorul Iulian Furtună.

După ce va sta un timp pe Lacul Ciuperca, lucrarea va fi expusă şi în alte oraşe din ţară şi străinătate.