Începând cu data de 1 iunie, tulcenii vor putea să facă plajă şi să se îmbăieze în lacul Ciuperca, iar un salvamar cu atestat profesional, angajat al Direcţiei de Întreţinere şi Administrare a Patrimoniului (DIAP), va asigura primul-ajutor. De asemenea, anul acesta punctul de prim-ajutor nu va mai fi un cort precum în anii precedenţi, ci un container amplasat în linie cu toaletele de pe Lacul Ciuperca.
„Pe 1 iunie suntem acolo şi cu salvamarul nostru. Lucrăm acum la punctul de prim-ajutor care nu va mai fi un cort, ci va fi un container amplasat pe Lacul Ciuperca în linie cu toaletele. Noi trusa de prim-ajutor o avem achiziţionată de doi ani, de când am angajat şi salvamarul permanent numai că până acum aveam un cort de prim ajutor pe plajă şi ne era puţin mai dificil cu strânsul şi căratul trusei de prim-ajutor pentru că noi asigurăm prim-ajutorul doar pe perioada cât avem salvamar, adică 8-12, 16-20. Atât este permisă îmbăierea, în rest este pe proprie răspundere”, ne-a declarat Simona Donose, consilier pe probleme de Patrimoniu în cadrul Compartimentului Cabinet Primar.
În ceea ce priveşte plaja, aceasta a fost completată cu nisip, iar şezlongurile şi umbreluţele sunt pregătite. De asemenea, tulcenii vor putea să se plimbe gratuit cu hidrobiciclete şi bărcile oferite de primărie pe lacul Ciuperca.
„Noi am tot completat cu nisip pe plajă, iar umbreluţele şi cabinele de duş sunt pe poziţii. Lebedele se scot, se spală şi se vopsesc. Bărcile cu tarif n-o să le mai punem pe lac anul acesta, pentru că toată lumea le preferă pe cele gratuite şi pentru că în acest moment pontonul pe care îl avem ne permite să ancorăm bărcile pe care le avem prin proiect”, a precizat Simona Donose.
Prin intermediul unui proiect cu fonduri europene, Primăria Tulcea a achiziţionat, în urmă cu trei ani, un număr total de 12 bărci cu vâsle şi hidrobiciclete, dar şi o barcă cu motor pentru personal, pentru a putea interveni cu rapiditate în cazul unor situaţii neprevăzute.