Cele două cadavre observate pe Marea Neagră, la aproximativ şapte mile sud-est de satul de vacanţă Gura Portiţei, nu au putut fi recuperate, din cauza degradării accentuate a acestora, a anunţat, vineri, Autoritatea Navală Română (ANR).
„Operaţiunea de recuperare a celor două corpuri neînsufleţite, desfăşurată în data de 3.09.2024, la aproximativ 7 mile sud-est de Gura Portiţei, a fost dificilă din cauza procesului degradării accentuate a acestora, urmare a temperaturilor ridicate, fapt care a impus limitări în acţiunile echipelor de intervenţie”, se arată în comunicatul de presă transmis de ANR.
Cele două trupuri neînsufleţite au fost observate marţi de echipajul unui pescador aflat în zonă, iar ANR, prin serviciul de specialitate din subordine, şi Garda de Coastă au încercat recuperarea acestora în aceeaşi zi.
„Vizibilitatea redusă pe timpul nopţii, coroborată cu condiţiile hidrologice din zonă, nu a permis monitorizarea continuă a trupurilor neînsufleţite, ceea ce a condus la imposibilitatea recuperării acestora”, se precizează în comunicat.
Cazul este în continuare în atenţia autorităţilor, iar avizul emis către navigatori rămâne în vigoare pentru a se comunica în permanenţă cu navele care se află în zonă.