Contractul pentru cea mai mare pădure urbană din România, finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a fost semnat, marţi, de ministrul Mediului, Mircea Fechet, şi primarul municipiului, Ştefan Ilie, la Tulcea. Împădurirea se va realiza pe o suprafaţă de 61,42 de hectare, în şapte zone din oraş, iar valoarea totală a finanţării nerambursabile alocate prin PNRR este de 5.834.910 euro.

În timpul conferinţei de presă susţinută cu acest prilej, ministrul Mircea Fechet a apreciat proiectul propus de autoritatea tulceană drept unul „ambiţios”, în condiţiile în care în momentul realizării ghidului de finanţare autoritatea guvernamentală se aştepta la proiecte de câteva hectare.

„Atunci când discutam despre ghid ne aşteptam ca primarii să aloce un hectar, două hectare, cinci hectare. Nu ne-am fi gândit că vor fi primari atât de ambiţioşi care să vină cu o propunere de peste 60 de hectare. (…) Pădurea urbană înseamnă anumite specii şi densităţi foarte mari, e un tip de pădure recent adusă în România, însă sunt convins că va fi dată ca exemplu de bună practică în curând(…) Pădurea pe care o vom înfiinţa în municipiul Tulcea e cea mai mare ca suprafaţă din România”, a declarat Mircea Fechet în cadrul conferinţei de presă.

Primarul Ştefan Ilie a spus că zona împădurită va reprezenta unul dintre plămânii municipiului.

„Este unul dintre cele mai mari proiecte depuse de municipiile din România pentru păduri urbane. (…) Vorbim într-adevăr de un tip de pădure nouă, pe o suprafaţă destul de mare pe care noi o dorim ca în viitor să reprezinte unul dintre plămânii municipiului Tulcea şi să contribuie ca oraşul nostru să nu fie doar poarta de intrare în Delta Dunării, dar şi un oraş verde, lipsit de poluare şi cu păduri care să asigure populaţiei un trai cât mai natural”, a precizat Ştefan Ilie.

Oficialul guvernamental a precizat că apelul pentru depunerea proiectelor pentru finanţarea pădurilor urbane prin PNRR este în continuare deschis şi că până în prezent au mai fost depuse încă circa 30 de proiecte.

„Este cel mai mare din informaţiile pe care le am dintre toate contractele pe care le avem pregătite în acest moment, fie semnate sau în curs de semnare fiind un proiect foarte ambiţios. Specificul unei păduri urbane este uşor diferit faţă de cel al unei păduri cu care suntem obişnuiţi în sensul în care pădurea urbană este un mix între arbori şi arbuşti şi pădurea urbană are o densitate mult mai mare decât o pădure obişnuită unde te poţi plimba liniştit printre copaci. (…) Scopul ei nu e neapărat acela de recreere în mijlocul pădurii, ci mai degrabă de a asigura un plămân verde pentru oraşul în care a fost înfiinţată”, a spus Mircea Fechet.

Primarul Ştefan Ilie a spus că se doreşte achiziţia execuţiei lucrărilor cât mai rapidă.

„Încercăm ca în această perioadă să reuşim achiziţia execuţiei lucrărilor cât mai repede. Vom parcurge nişte proceduri birocratice şi va trebui să obţinem nişte avize de la instituţii coordonate de Ministerul Mediului”, a menţionat Ştefan Ilie.

Pădurea urbană va fi constituită prin plantarea a peste 2,4 milioane de puieţi pe o suprafaţă de peste 600.000 de mp în zona cuprinsă între lacul Zaghen şi Baltag. Mai precis zonele care vor fi împădurite sunt Zaghen, Satul Pescăresc, Izvor Bogza, Dealuri Sud-Cimitir, Vest-Remat, Gara de Mărfuri şi Baltag.

În total vor fi plantaţi 2.495.192 de puieţi din următoarele specii: salcie albă, plop alb, plop negru, plop tremurător, gorun, anin negru, lemn câinesc, măceş, porumbar, sânger, salcâm, sălcioară şi saleie albă.

Investiţia va acoperi toate costurile legate de lucrările pentru pregătirea solului, înfiinţarea plantaţiei şi întreţinerea acesteia timp de trei ani.