Aflat la primul său mandat, în care a intrat în drepturi de curând, Claudiu-Dragoş Cladiade are o misiune dificilă chiar din primele zile de la ocuparea fotoliului de primar. Fosta administraţie i-a lăsat o moştenire dificilă noului edil, şi anume, probleme evidenţiate de Curtea de Conturi.
În anul 2022, Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi Tulcea a constatat mai multe deficienţe semnificative asupra situaţiilor financiare a Unităţii Administrativ Teritoriale (UAT) din Sfântu Gheorghe, în urma auditului efectuat de aceştia.
Termenul pentru soluţionarea problemelor este până la sfârşitul acestei luni, iar neregulile nu sunt puţine. Câteva dintre problemele pe care noul primar trebuie să le rezolve până la 30 noiembrie sunt legate de utilizarea resurselor bugetului local pentru efectuarea unor cheltuieli care nu au legătură cu scopul, atribuţiile şi obiectivele entităţii prevăzute prin actele normative de înfiinţare, respectiv majorarea nelegală a cheltuielilor şi prejudicierea bugetului entităţii cu suma de 142.225 lei.
De asemenea, din cauza administrării ineficiente a contractelor privind concesiunile de terenuri din proprietatea publică a UAT Sfântu Gheorghe, nu au putut fi încasate unele venituri din activitatea de concesionare a acestora, în sumă de 191.707 lei. Potrivit raportului de audit financiar, nu au fost asigurate toate sursele de finanţare pentru unele cheltuieli necesare entităţii, cu efect în realizarea atribuţiilor autorităţilor administraţiei locale.
„Totodată, având în vedere că suma de 174.897 lei, din care 116.493 lei debit şi 58.404 lei majorări de întârziere reprezintă creanţe prescrise, a fost păgubită entitatea audiată prin pierderea dreptului acesteia de a mai solicita plata redevenţei. Prin nepreluarea terenurilor de la concesionari, entitatea nu a asigurat o administrare eficientă a patrimoniului privat; astfel, acestea ar fi putut fi închiriate/concesionate către alţi contribuabili”, potrivit raportului de audit financiar al Curţii de Conturi.
În plus, raportul Curţii de Conturi arată că au fost majorate fără temei legal cheltuielile cu bunurile şi serviciile efectuate de U.A.T. Sfântu Gheorghe în anul 2022, fiind prejudiciat şi bugetul local cu suma de 23.324 lei, reprezentând plata serviciilor de asistenţă juridică, privind interesele economice ale comunităţii pescarilor din comună, care nu au legătură cu scopul şi obiectivele entităţii.
„În această perioadă, m-am concentrat pe consolidarea aparatului administrativ şi pe identificarea celor mai urgente probleme. Curtea de Conturi a semnalat anumite aspecte pentru care avem termen de rezolvare luna aceasta şi suntem determinaţi să îndeplinim aceste cerinţe”, ne-a declarat noul primar al comunei Sfântu Gheorghe, Claudiu-Dragoş Cladiade.
Nu numai problemele administrative îi dau bătăi de cap edilului, ci şi personalul care, după spusele acestuia, ar opune rezistenţă.
„A trecut prima săptămână de la învestirea mea în funcţia de primar, o săptămână plină de provocări şi de noi începuturi. De la primele ore, am întâmpinat rezistenţă din partea unor persoane din aparatul administrativ care au fost influenţate de fostul primar, însă rămân ferm convins că, împreună, vom reuşi să ne concentrăm pe ceea ce contează cu adevărat: binele comunităţii noastre. Primăria deserveşte comunităţii, nu nouă, celor care o conducem temporar. Suntem aici la dorinţa alegătorilor şi avem o misiune clară: să creăm un trai mai bun, mai sigur, care să redea liniştea şi zâmbetul pe chipul fiecăruia dintre noi”, ne-a spus primarul comunei Sfântu Gheorghe.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.