Primii doi deputaţi de Tulcea au fost confirmaţi de Biroul Electoral Judeţean Tulcea, în urma desfăşurării primei etape de atribuire a mandatelor. Este vorba despre candidatul din partea Partidului Social Democrat (PSD), Sergiu Constantinescu, şi cel al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), Elena Doboş.
Nu mai puţin de 18.826 (23,98%) de alegători au votat cu PSD, clasându-l, astfel, pe Sergiu Constantinescu pe prima poziţie în preferinţele tulcenilor. La o diferenţă de 9.657 de voturi vine din spate AUR, ce a avut-o candidată pe prima poziţie pe Elena Doboş, obţinând astfel 17.924 (22,84%) de voturi.
Potrivit preşedintelui BEJ Tulcea, judecătorul Daniel Nicola-Gheorghiu, ieri, la ora 20.00, urma să aibă loc cea de-a doua etapă de atribuire a mandatelor.
„Suntem între prima şi a doua etapă de atribuire. Etapa unu a fost efectuată şi s-au atribuit două mandate la Camera Deputaţilor către primele două partide, AUR şi PSD. Au mai rămas de atribuit cele două mandate de senatori şi două de deputaţi. Noi am planificat astăzi, la ora 20.00, la Biroul Judeţean, şedinţa de atribuire a mandatelor în a doua etapă. Din motive obiective nu se poate trece la a doua etapă, pentru că este nevoie ca toate judeţele din ţară să o încheie pe prima. Nu am planificat încă o zi pentru festivitatea de înmânare a mandatelor de parlamentari. Este necesar să predau la Bucureşti, la Biroul Electoral Central, toate procesele verbale de la toate secţiile pe care le-am primit şi validat, în original. De asemenea, trebuie să predau şi procesele verbale de atribuire a mandatelor şi de centralizare a acestora, în exemplar fizic, pentru a fi verificate şi validate de BEC. Abia după ce primim descărcarea de la BEC putem să ne gândim la ultima operaţiune, de înmânare a mandatelor”, ne-a declarat, ieri după-amiază, preşedintele BEJ Tulcea, judecătorul Daniel Nicola-Gheorghiu.
Sergiu Constantinescu, deputat PSD de Tulcea: „Voi rămâne cu picioarele pe pământ şi smerit”
Sergiu Constantinescu ne-a spus că va rămâne un om „cu picioarele pe pământ şi smerit” şi va continua, din Parlament, proiectele pentru dezvoltarea judeţului.
„Tulcenii ne-au făcut cel mai preţios dar, încrederea lor! O primesc ca pe o responsabilitate uriaşă. În aceste zile, mai mult ca oricând, această încredere, votul majoritar pentru echipa PSD, este votul pentru democraţie, dezvoltare prin bani europeni, protejarea identităţii noastre în interiorul marii familii europene. Voi continua, din Parlament, proiectele pentru dezvoltarea judeţului. Voi rămâne cu picioarele pe pământ şi smerit. Mulţumesc pentru încredere”, ne-a declarat, ieri, deputatul PSD de Tulcea, Sergiu Constantinescu.
Elena Doboş, deputat AUR de Tulcea: „Sus inimile, dragi tulceni!”
De asemenea, şi Elena Doboş ne-a declarat că „suntem într-un moment pe care istoria îl va reţine ca fiind unul de cotitură. Este un moment în care, prin voinţa noastră comună, România renaşte. Am înfruntat un sistem care părea invincibil, care, ani la rând, a încercat să ne distrugă speranţa, să ne pună la colţ, să ne descurajeze. Sistemul a încercat, dar nu a reuşit să ne înfrângă. Nu am luptat pentru noi, funcţii sau interese personale, ci pentru o cauză mai mare: dreptatea, demnitatea şi suveranitatea acestui popor. Am arătat că suntem un popor suveran, hotărât şi gata să ne recâştigăm locul de cinste pe harta lumii. Au spus minciuni despre noi, că vrem să ieşim din NATO, din UE, nu-i adevărat! Noi vrem să fim în toate alianţele lumii libere, dar nu în poziţia ghiocelului ci vrem să discutăm de la egal la egal cu celelalte popoare europene. S-a făcut un pas important, pe care mulţi dintre noi îşi pierduseră speranţa că o sa îl vadă făcut vreodată. Este cazul ca vocea poporului să fie ascultată. România nu va fi salvată de politicieni corupţi sau de elitele care şi-au vândut sufletul globalismului. România va fi salvată de poporul său, de oameni simpli, cinstiţi, care cred în dreptate, în muncă şi în solidaritate. Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de unitate. De-a lungul istoriei, am arătat că atunci când suntem uniţi, suntem de neînvins. Suntem gata să ne asumăm un act al guvernării în interesul poporului român, protejând instituţiile de bază ale statului şi separaţia puterilor în stat. România noastră, România strămoşilor noştri, care au luptat pentru libertate, pentru demnitate, pentru credinţă, este chiar în faţa noastră. Sus inimile, dragi tulceni!”.
Şapte partide intră în Parlament în urma alegerilor parlamentare din 1 decembrie, după cum arată rezultatele publicate de Biroul Electoral Central. Lista partidelor care au trecut pragul electoral la Tulcea sunt: Senat: PSD – 25,26% AUR – 23,10% SOSRO – 11,36% PNL – 10,44% USR – 9,1% POT – 8,90%; Camera Deputaţilor: PSD – 23,98% AUR – 22,84% SOSRO – 10,53% PNL – 10,24% USR – 8,34% POT – 7,46%.
Tulcea are doi senatori şi patru deputaţi.