Asociaţia Scriitorilor din judeţul Tulcea „Aegyssus” a primit un nou spaţiu pentru desfăşurarea activităţilor sale culturale, într-un fost cabinet medical situat pe strada I.L. Caragiale. Consilierii locali au aprobat, săptămâna trecută, proiectul de hotărâre prin care scriitori tulceni îşi schimbă sediul. Mutarea este aprobată pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii, însă doar dacă între timp nu apare o solicitare din partea unui medic de familie. Atunci, Asociaţia va trebui să elibereze spaţiul. Imobilul se află pe strada I.L. Caragiale nr. 12, bl. B3, sc. A, ap. 1, parter, are o suprafaţă de 45,89 mp şi o valoare estimată de 186.711 lei.

În cadrul şedinţei, city manager-ul oraşului, Nicolae Bibu, a subliniat faptul că scriitorii pot rămâne în fostul cabinet medical doar cât timp nu apare un medic interesat.

„Activitatea unui medic de familie pe care ne-o dorim este mult mai importantă. Avem deficit de medici de familie. O să plângem mai puţin că o Asociaţie Mondială de poeţi nu are un sediu. Şi nu suntem obligaţi să le asigurăm sediu, nefiind o organizaţie de interes public”, a spus Nicolae Bibu.

Bogdan Moldoveanu, consilier al primarului pe probleme de cultură, a spus că fostul sediu al scriitorilor va avea în continuare o destinaţie culturală.

„Spaţiul care a fost oferit în trecut Asociaţiei Aegyssus va avea tot o destinaţie culturală. Deci nu i se va schimba scopul, nu va deveni un spaţiu comercial. Am plecat de la ideea că o activitate de cenaclu literar sau o activitate creativă nu presupune utilizarea unui spaţiu cu vad comercial”, a precizat Bogdan Moldoveanu.

Scriitorii tulceni vor achita şi o chirie anuală în valoare de 2.758,19 lei, care va fi indexată anual cu rata medie a inflaţiei. De asemenea, Asociaţia va trebui să depună o garanţie în cuantum de 459,68 lei, echivalentul a două luni de chirie.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.