Din cele 51 de primării comunale existente în judeţul Tulcea, 13, respectiv cele afiliate Sindicatului Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România, au fost în grevă de avertisment ieri, între orele 11.00 şi 13.00. Este vorba despre comunele Ceatalchioi, Horia, Mihai Bravu, Grindu, Jurilovca, Topolog, Casimcea, Ostrov, Niculiţel, Hamcearca, Ceamurlia de Jos, Peceneaga, Turcoaia.
Ieri în grevă au fost şi salariaţi ai Primăriei oraşului Măcin, afiliat de altfel Sindicatului Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România. Câţiva dintre salariaţii primăriei au ieşit în faţa sediului având în mâini anunţuri cu greva de avertisment.
Greva angajaţilor din primării vine pe fondul nemulţumirilor legate de salarizare şi de condiţiile de muncă. Aceştia spun că este vorba şi despre lipsa de comunicare dintre autorităţile de la nivel central şi reprezentanţii administraţiilor publice locale şi ameninţă că vor intra în grevă generală pe data de 30 iulie.
Cu toate că nu sunt afiliaţi Sindicatului, şi angajaţii Primăriei Frecăţei au fost în grevă de avertisment, nemulţumiţi de blocarea proiectelor prin programul Anghel Saligny.
„Principala nemulţumire a lor, ca şi angajaţi, dar şi cetăţeni ai comunei, este că s-au oprit proiectele prin Anghel Saligny, în mod special proiectul de gaze naturale. Comuna a mai avut un impas cu acest proiect, a mai fost semnat o dată un contract de finanţare cu PNDI şi acum istoria se repetă. S-au cheltuit destul de mulţi bani din nou şi s-au săturat şi ei să muncească pentru proiecte. Aceasta este principala nemulţumire, este a cincea oară cu gazele naturale când se fac documentaţiile şi nu se finalizează. Alte nemulţumiri nu sunt momentan. Susţin şi eu revendicările lor, dar n-am posibilitatea de a face mai mult decât îmi permite legea. Ei au vrut să tragă un semnal de alarmă că muncesc pentru proiecte, iar acestea sunt oprite fără a fi întrebaţi”, ne-a declarat primarul comunei Frecăţei, Marian Naiman.
Cetăţenii comunei care au venit la Primărie în perioada grevei au fost serviţi de angajaţi şi i-au aplaudat pe aceştia pentru iniţiativă.
„Li s-a zis că nu este vorba despre salarii, ci despre oprirea proiectelor pentru comuna noastră şi toţi i-au aplaudat. A fost o grevă de avertisment de durată scurtă, cetăţenii au fost serviţi, nu s-a oprit efectiv lucrul”, a spus Marian Naiman.
Primarul Marian Naiman atrage atenţia că aparatul Primăriei Frecăţei este subdimensionat.
„Din cei 25 de salariaţi cât aveam înainte, după noua grilă o să avem 21. Se merge la capacitate maximă. Dacă cineva pleacă din aparatul Primăriei, chiar apare o problemă”, a spus Marian Naiman.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.