Deputatul de Tulcea, Cosmin Andrei, a adresat o interpelare conducerii Ministerului Culturii, solicitând intervenţia instituţională pentru salvarea din anonimat a unui obiectiv arheologic de o valoare inestimabilă. Demersul vizează ruinele celei mai vechi biserici creştine din Transilvania, descoperite în anul 2011 în timpul lucrărilor de reabilitare a infrastructurii din Cetatea Alba Carolina. Potrivit specialiştilor, lăcaşul de cult de origine bizantină datează de la mijlocul secolului al X-lea, având o vechime de peste 1.000 de ani.

Din lipsă de fonduri imediate, vestigiile au fost reîngropate pentru conservare, însă situaţia a rămas îngheţată până în prezent. Astăzi, terenul administrat de Arhiepiscopia Romano-Catolică este acoperit doar de gazon.

„Turistul şi cetăţeanul de rând care se plimbă în faţa Catedralei Romano-Catolice nu au nici cea mai mică idee despre tezaurul pe care calcă, din cauza lipsei totale de semnalizare şi promovare. Deşi conservarea in situ, sub pământ, este o procedură validă, ascunderea istoriei fără nicio marcă vizibilă este inacceptabilă din punct de vedere turistic şi educaţional”, a atras atenţia deputatul Cosmin Andrei.

Prin documentul oficial, parlamentarul a solicitat ministerului de resort să detalieze demersurile iniţiate în relaţia cu Arhiepiscopia pentru a reglementa situaţia juridică a terenului şi a permite redeschiderea săpăturilor. De asemenea, a cerut explicaţii privind lipsa finanţării măcar pentru o semnalizare adecvată a sitului, prin panouri informative detaliate, machete sau marcaje fizice la nivelul solului.

„Ministerul Culturii are obligaţia de a media şi de a sprijini punerea în valoare a acestui sit extrem de important. Fără un efort comun între stat, administraţia locală şi proprietar, cea mai veche biserică din Transilvania va rămâne, în mod nedrept, dezgropată, îngropată şi dată din nou uitării. Avem nevoie de alternative moderne de vizitare, care să redea publicului această parte fundamentală a istoriei noastre”, a concluzionat parlamentarul de Tulcea.

Comunicat de presă