Deputatul de Tulcea, Cosmin Andrei, a adresat o interpelare Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii pentru a clarifica informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la intenţia autorităţilor de la Kiev de a plasa un reprezentant al Autorităţii Porturilor Maritime din Ucraina (SE USPA) în cadrul structurilor AFDJ Galaţi. Demersul vizează protejarea intereselor economice ale judeţului Tulcea şi menţinerea jurisdicţiei exclusive a României pe acest braţ maritim navigabil.

„Canalul Sulina reprezintă o arteră vitală nu doar pentru comerţul maritim naţional, ci şi pentru evoluţia economică a comunităţilor din Delta Dunării. Deşi statul român a depus eforturi logistice şi financiare constante pentru a susţine exporturile ucrainene, orice tentativă de <<coordonare comună>> a traficului reprezintă o vulnerabilizare inacceptabilă a suveranităţii noastre. Reprezentanţii industriei navale ne-au transmis deja că o asemenea prezenţă operativă ar putea genera un tratament preferenţial pentru navele ucrainene, ceea ce ar însemna timpi de aşteptare crescuţi şi pierderi financiare masive pentru transportatorii români şi internaţionali, punând în pericol lanţurile logistice locale”, a explicat deputatul Cosmin Andrei.

Parlamentarul atrage atenţia că lecţiile dure ale trecutului, resimţite direct de tulceni, precum tragedia navei Rostok care a blocat navigaţia peste un deceniu, dragajele forţate de pe braţul Bâstroe sau incidentele recente de securitate, demonstrează că parteneriatul cu statul vecin nu trebuie să însemne cedări de autoritate.

„Administrarea şi siguranţa Canalului Sulina trebuie să rămână atributul ferm, exclusiv şi necondiţionat al instituţiilor statului român. Am solicitat conducerii ministerului să ne comunice răspunsul oficial transmis Kievului şi să clarifice dacă există vreo bază legală pentru o astfel de implicare. Mai mult, am cerut iniţierea unor consultări transparente cu asociaţiile patronale din domeniul maritim şi cu autorităţile judeţene din Tulcea, înainte de a angaja România în noi protocoale bilaterale de transport”, a concluzionat parlamentarul tulcean.

Comunicat de presă