Circa 90 de tineri şi adulţi s-au vaccinat ieri doar în primele două ore de la startul maratonului organizat în Piaţa Civică din municipiu. Fără programare şi  doar pe baza buletinului, doritorii se pot vaccina, până duminică, în cele două corturi amplasate, cu serul de la Pfizer BioNTech şi cu cel de la Johnson & Johnson.

“Până în jurul orei 9.30 s-au vaccinat circa 90 de persoane, mare parte fiind elevi care au ales să se vaccineze cu Pfizer. Au fost şi persoane peste 18 ani care s-au vaccinat cu dozele de la Johnson. În funcţie de adresabilitatea de la acest maraton, se vor decide şi alte astfel de evenimente”, ne-a declarat directoarea Direcţiei de Sănătate Publică Tulcea, Mihaela Nicolau.

În primele ore ale dimineţii, tinerii din municipiu au făcut coadă în faţa corturilor, aşteptând să se imunizeze.

“Am 17 ani şi m-am vaccinat cu Pfizer. Am ales să fac acest lucru ca să mai scăpăm de restricţii şi să nu mai purtăm mască. Am venit cu prietenele mele şi ne simţim bine după vaccin”, ne-a spus Adelina Săndulescu.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.