Întreruperea plăţilor din programul ITI Delta Dunării stârneşte în continuare reacţii la nivelul administraţiei publice. Atât preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Tulcea, Horia Teodorescu, cât şi primarul municipiului, Ştefan Ilie, şi-au exprimat speranţa ca verificările Comisiei Europene să se finalizeze într-un timp cât mai scurt.
„Îmi doresc să se facă aceste verificări, să se clarifice odată situaţia instrumentului ITI Delta Dunării. Nefiind implicat în niciun fel, decât la construcţie, căci în rest sunt alte organisme care au gestionat fondurile, nu am căderea şi nici ştiinţa să spun de ce a fost un ghid aşa sau de ce nu a fost. Nu ştiu, pentru că ele au fost construite la nivelul UAT-urilor, verificate de reprezentanţii Comisiei la acea vreme. Eu aştept şi îmi doresc să fie o verificare pe absolut tot, ca să se vadă realitatea şi să se termine odată cu această suspiciune care planează asupra acestui instrument, care din punctul meu de vedere şi-a făcut treaba, ţinând cont de numărul de investiţii care se derulează în judeţul Tulcea pe pod, porturi, UAT-uri, Rezervaţie, etc. Ca să se stingă orice suspiciune şi ventilare în media publică privind performanţa unui instrument ca ITI Delta Dunării, care trebuie multiplicat la nivelul României şi se doreşte a fi multiplicat şi în alte regiuni, trebuie să se facă o analiză corectă”, ne-a declarat preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.
Preşedintele Horia Teodorescu susţine beneficiile mecanismului european la nivelul judeţului Tulcea şi spune că în prezent investiţiile aflate în implementare nu sunt afectate.
„Cred că este un instrument benefic judeţului Tulcea. Mai departe, că sunt anumite asperităţi sau bănuieli ale unor ziarişti, ele trebuie verificate, şi chiar dacă s-ar suspenda plăţile pe Măsura 2.2 pe o anumită perioadă, probabil că lucrurile se vor clarifica. Dacă sunt anumite abateri, să răspundă cine le-a făcut, respectiv aplicanţii. Atât timp cât ghidurile sunt respectate, eu nu văd niciun fel de problemă din punctul meu de vedere, persoană care a fost aplicantă prin instituţia Consiliului Judeţean. Din punctul meu de vedere, este de neînţeles atitudinea unor concetăţeni care prin poziţia pe care o iau nu fac rău decât judeţului Tulcea şi instrumentului în sine. Toţi care spun anumite bănuieli neverificate, în diverse locuri şi în diverse locaţii, nu fac decât rău României şi instrumentului în sine şi se coboară până la nivelul judeţului şi al UAT-urilor. Din ceea ce am citit, este vorba de Măsura care se referă la IMM-uri, microîntreprinderi, iar investiţiile din judeţul Tulcea în momentul de faţă nu sunt afectate. Noi chiar lucrăm la identificarea finanţărilor europene viitoare, să vedem ce proiecte sunt eligibile”, a precizat Teodorescu.
La rândul său, primarul municipiului Ştefan Ilie a amintit că o situaţie similară a avut loc în urmă cu câţiva ani pe un program naţional.
„Sper din tot sufletul ca din verificările Comisiei Europene să reiasă că ADI ITI funcţionează foarte bine şi să dea drumul la plăţi. A mai fost un program naţional, AM POP, în perioada 2007-2013, când au fost suspendate plăţile şi nu am putut depune proiecte foarte mult timp, dar până la urmă Comisia Europeană a validat şi am făcut la Luncaviţa două proiecte de infrastructură, două drumuri în valoare totală de 800.000 de euro. Sper ca cercetările Comisiei Europene să se facă mult mai repede decât în acea perioadă. Marea majoritate a proiectelor Primăriei Tulcea sunt în proceduri de licitaţie şi nu ne opreşte cineva să facem acest lucru. Unul dintre proiectele depuse pe ITI şi care se află în evaluare este cel de achiziţionare a tabletelor pentru toate şcolile din municipiu. Dacă va trebui să fac solicitări către Comisia Europeană prin care să cer gestionarea mai rapidă a situaţiei, o voi face”, a subliniat primarul Ştefan Ilie.
Preşedintele ACoR Tulcea, Eugen Ion, solicită lămuriri despre întreruperea plăţilor pe programul ADI ITI Delta Dunării
Preşedintele Filialei Judeţene Tulcea a Asociaţiei Comune-lor din România (ACoR), Eugen Ion, a solicitat oficial conducerii ADI ITI Delta Dunării să comunice în ce măsură vor fi afectate proiectele de investiţii aflate în implementare de către autorităţile administraţiei publice locale. Solicitarea vi-ne după ce Comisia Europeană a confirmat că a întrerupt plăţile din programul ITI Delta Dunării.
„Vă supunem atenţiei următoarea situaţie de fapt, motiv pentru care vă solicităm, totodată, să ne comunicaţi, în cel mai scurt timp, punctul dumneavoastră de vedere, precum şi cel al autorităţilor de management. În urma numeroaselor articole de presă, Comisia Europeană, Direcţia Generală Politică Regională şi Urbană a întrerupt plăţile referitoare la axa prioritară 2 a programului, date identificate în cuprinsul unui document adresat de către directorul general al comisiei, Excelenţei Sale Doamna Luminiţa Teodora Odobescu Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar -Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE. Credem noi, în atare situaţie, că şi celelalte Direcţii Generale din cadrul Comisiei Europene vor proceda în maniera Direcţiei Generale Politică Regională şi Urbană. Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rugăm să ne comunicaţi în ce măsură vor fi afectate proiectele de investiţii aflate în implementare de către autorităţile administraţiei publice locale din teritoriul ADI ITI Delta Dunării”, se arată în adresa semnată de preşedintele Filialei Judeţene Tulcea a Asociaţiei Comunelor din România, Eugen Ion.
Comisia Europeană a confirmat presei zilele trecute că a întrerupt plăţile din programul ITI Delta Dunării, mecanismul european de peste 1,1 miliarde de euro, care ar fi trebuit să fie cheltuiţi pentru dezvoltarea comunităţilor din Tulcea şi Delta Dunării şi ridicarea nivelului de trai.
Tot zilele trecute, fostul guvernator al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării Mălin Muşetescu a afirmat că fondurile pentru ADI-ITI Delta Dunării în exerciţiul financiar 2021 – 2027 vor fi suspendate.
Eugen Ion, preşedintele ACoR, Filiala Tulcea a solicitat lămuririle în contextul în care există pericolul ca şantierele de lucru să fie oprite de constructori dacă nu se vor mai face plăţi.
„Eu îmi doresc ca în cel mai scurt timp să se facă toate verificările în ceea ce priveşte instrumentul ITI şi de asemenea, în cel mai scurt timp, am certitudinea că lucrurile se vor reglementa şi se va termina ce s-a început pe acest program. Este o mare problemă pentru că de mâine încolo, din punctul meu de vedere, toţi constructorii care au lucrări, şi pe public şi pe privat, vor opri şantierele pentru că îşi vor pune întrebarea de unde mai primesc banii. Din ce am văzut, UE a oprit de la rambursare decontările către ITI, dar acest lucru nu înseamnă că autorităţile de management din ţară nu pot merge mai departe până la terminarea verificărilor. Au fost situaţii când de-a lungul anilor au fost verificate inclusiv autorităţile de management. Nu cred că trebuie să facem o tragedie din acest lucru, pentru că avem istoricul în spate şi dacă ne uităm în ultimii 10 ani de zile cu siguranţă au fost multe situaţii când ţării noastre, pe diverse suspiciuni, i-au fost blocate fondurile, iar după ce s-au făcut verificările s-au dispus din nou decontările. Atunci AM-urile şi-au asumat şi au mers mai departe cu decontări de la bugetul de stat. În calitate de preşedinte ACoR Filiala Tulcea, am făcut o adresă către ADI ITI prin care să ni se comunice oficial dacă finanţările sunt oprite şi ce înseamnă oprirea acestora, pentru că avem destule UAT-uri în judeţul Tulcea care au în derula-re proiecte cu fonduri europene prin ITI şi pentru a şti la rândul nostru ce discutăm cu constructorii”, ne-a declarat Eugen Ion.
Comisia Europeană a confirmat presei zilele trecute că a întrerupt plăţile din programul ITI Delta Dunării, mecanismul european de peste 1,1 miliarde de euro, care ar fi trebuit să fie cheltuiţi pentru dezvoltarea comunităţilor din Tulcea şi Delta Dunării şi ridicarea nivelului de trai.
Autorităţile române investighează modul în care au fost cheltuiţi banii europeni, susţine Comisia Europeană. Decizia Comisiei vine în urma unei investigaţii de presă care a arătat modul defectuos în care a fost cheltuită o mare parte din banii puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană.