Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGASPC) Tulcea mai are fonduri doar pentru plata salariilor şi utilităţilor centrelor din subordine aferente unei singure luni.
Directorul instituţiei, Gabriel Marinov, ne-a declarat că DGASPC are doar banii pentru plata salariilor nete aferente lunii august, urmând să rămână datoare la bugetul de stat pentru contribuţii.
„Deficitul total până la finele anului este de 22 de milioane de lei, ceea ce înseamnă lefurile pentru septembrie, octombrie şi noiembrie, cunoscut fiind că cele pentru luna decembrie se plătesc în ianuarie 2022. Grija noastră acum este legată de funcţionarea direcţiei, plata utilităţilor centrelor, dar şi de achiziţia de alimente”, a menţionat directorul general al DGASPC.
Din suma de 22 de milioane de lei, circa 18 milioane de lei reprezintă cea necesară doar pentru salarii.
Gabriel Marinov spune că nu este primul an când există dificultăţi cu banii, dar că, de data aceasta, nu mai există baza legală pentru suplimentarea bugetului.
„Noi avem idee cum ar putea fi rezolvată această problemă, de fapt ideile nu ne aparţin întru totul, ele vin de la Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România. UNCJR-ul s-a implicat în această chestiune fiind o problemă generală. Foarte puţine sunt judeţele care nu au probleme cu banii şi au bugetul complet până la sfârşitul anului. Pentru a încheia anul cu bine noi am avea nevoie de o sumă de aproximativ 22 de milioane de lei. Am rămas deficitari nu numai la salarii, deşi cea mai mare parte a acestei sume o reprezintă această chestiune. Am rămas în pană şi la funcţionare şi la mâncare. Probabil că luna viitoare vom reuşi să dăm doar cuantumul salariilor nete, nu ne ajung banii şi de restul salariului până la incidenţa brutului, iar pentru lunile septembrie, octombrie şi noiembrie nu mai avem bani. În aceeaşi situaţie ne-am regăsit şi în unii dintre anii trecuţi, în ultimii doi ani nu am avut probleme. Eu am încredere că şi acum, ca atunci, se vor găsi soluţii”, ne-a declarat directorul DGASPC.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.