Circa 400 de tulceni au luat parte, miercuri, la Marşul Mobilităţii, manifestare integrată în Săptămâna Europeană a Mobilităţii, cu biciclete, trotinete, role sau skate-uri.

În cadrul acestei manifestări s-a organizat şi o tombolă cu premii, unde şase tulceni au câştigat fie un scuter electric, două biciclete pentru adulţi sau două pentru copii, dar şi o trotinetă. Marşul Mobilităţii a început de pe strada Unirii şi a continuat pe strada Isaccei, sensul giratoriu „Pelican”, iar oprirea a fost în Piaţa Civică, unde tulcenii au aşteptat cu sufletul la gură rostirea numelor câştigătoare.

Câştigătoarea marelui premiu, un scuter electric, a fost Sofia Maria Bălan, în vârstă de 11 ani.

Ceilalţi câştigători sunt: Gabriel Stoichiţ, Evan Lazarencu, Marian Vlad Demetrescu, Gabriel Filciu şi Sarah-Maria Orheanu.

„Evenimentul acesta a fost peste aşteptări. A fost o prezenţă foarte mare, iar cluburile sportive s-au mobilizat şi au răspuns pozitiv. Doresc să le mulţumesc pe această cale profesorilor şi copiilor care s-au implicat în această săptămână! Nu a fost uşor să vii zi de zi la antrenamente. Au promovat ideea de sport, de mişcare. Sunt mândru de ei, au arătat că sunt o comunitate unită, dedicată, pasionată şi ne dau încredere că pe viitor putem face proiecte la fel de mari ca acesta, poate şi mai mari. Cu siguranţă că în urma acestei săptămâni se va schimba ceva în mentalul colectiv. Tulcenii trebuie să aibă mai multă încredere să iasă cu mijloace alternative de transport. Sperăm să  fie doar începutul şi să continuăm această schimbare în bine a oraşului  nostru, chiar dacă nu va fi uşor. S-au înscris circa 400 de tulceni la marş”, ne-a declarat directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Tulcea.

Tânăra câştigătoare a marelui premiu este elevă la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ciucurencu” Tulcea şi a practicat înotul timp de doi ani.

„Eram în braţele mamei mele şi eram tristă că nu am câştigat nimic şi atunci mi-au rostit numele. Am fost foarte fericită, încă cred că visez. Îmi place sportul. Am practicat înot timp de doi ani. În fiecare zi încerc să fac cât mai multă mişcare şi să-mi depăşesc limitele. Nu mă aşteptam să câştig, eu speram doar la trotinetă”, ne-a spus tulceanca Sofia Maria Bălan.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.