Administraţia Parcului Naţional Munţii Măcinului (APNMM) doreşte să reintroducă lupi în aria naturală, pentru a contrabalansa efectele negative ale creşterii numărului de şacali.
Directorul Parcului, Viorel Roşca, spune că în prezent se lucrează la un studiu ce va fi concretizat în cadrul unui proiect ce va fi depus anul viitor pe programul Life+ , instrument de finanţare al Uniunii Europene.
Pe lângă lup, se doreşte şi îmbogăţirea populaţiei de cerb carpatin, lopătar, hamster dobrogean, dar şi posibilitatea reintroducerii a două specii de păsări, vulturul pleşuv şi şoimul dunărean.
„Dorinţa noastră este să aducem din zona Vrancei 6 exemplare de lup pe care să le monitorizăm cel puţin timp de doi ani şi din care să reiasă concluzii ştiinţifice privind siguranţa şi hrana. Se lucrează la un studiu care ne va spune dacă lupul se va menţine în perimetrul natural şi are suficiente atracţii în ceea ce priveşte hrana, adăpostul şi condiţiile de reproducere în Parcul Naţional şi în siturile Natura 2000 din vecinătate. Mă refer la pădurea din zona Cerna, Măcin, Horia, Hamcearca şi spre Niculiţel. În Parcul Naţional nu mai sunt fonduri cinegetice în care să se facă extracţia şi există premisele că ar fi suficiente”, a precizat directorul Viorel Roşca.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.