A doua oară e cu noroc. O veche dorinţă a tulcenilor de a avea un bust al poetului naţional Mihai Eminescu, iniţiată de autorităţile municipale în 2019, ar putea deveni realitate până la sfârşitul acestui an.
După ce în urmă cu doi ani proiectul nu a trecut testul Comisiei Naţionale pentru Monumente de For Public, anul acesta au fost reluate procedurile, fiind organizată o nouă li-citaţie în urma căreia artistul Ovidiu Protopopescu din Cluj a realizat bustul. Opera de artă a primit, în luna iunie a acestui an, avizul Ministerului Culturii.
„În decursul anului s-a făcut proiectul tehnic şi s-a realizat bustul. De asemenea, s-au obţinut toate autorizaţiile şi urmează să îl amplasăm în parcul TAVS. Şi în trecut s-a realizat bustul, dar nu a primit acordul de la Cultură, pentru că nu îndeplinea anumite caracteristici faciale. De data aceasta s-a obţinut şi acest aviz. Facem toate demersurile ca pe data de 15 ianuarie să îl avem amplasat”, ne-a declarat viceprimarul George Şinghi.
Bustul lui Mihai Eminescu va fi amplasat în Parcul TAVS din municipiu, un proiect de hotărâre în acest sens urmând a fi votat de consilierii locali în şedinţa de joi.
Înălţimea bustului care va fi realizat din bronz şi se va sprijini pe un soclu se va încadra între 90 şi 100 de centimetri.
„Sculptura va avea rol de a celebra memoria marelui poet. Iubitorii de literatură vor avea prilejul să îl omagieze în Parcul TAVS pentru a lăsa buchete de flori sau să recite cele mai cunoscute poezii ale sale – Scrisorile I, II, III, IV, V; Epilog; Doina; Luceafărul; Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie; Pe lângă plopii fără soţ”, se precizează în proiect.
Placa comemorativă va fi personalizată cu scris în relief şi va fi realizată din materiale compozite.
Conform temei de proiectare, soluţia propusă constă în construirea unui soclu din beton armat placat cu piatră naturală tip Başchioi.
Realizarea şi amplasarea bustului se ridică la o valoare totală de 94.988,71 lei inclusiv TVA, din care construcţie plus montaj 38.373,71 lei şi valoare bust 49.980 lei.
Ideea ridicării unui bust al lui Eminescu la Tulcea aparţine consilierilor locali, ca semn de preţuire pentru marele poet naţional, potrivit proiectului iniţiat de viceprimarul George Şinghi.
Consiliul Local Tulcea a aprobat fondurile necesare realizării şi amplasării bustului în bugetul de investiţii pentru anul 2022 la Capitolul Cultură, Recreere şi Religie.