Primarul Ştefan Ilie a atras atenţia asupra importanţei respectării unor politici de mediu, precum şi a paşilor necesari pentru ca municipiul Tulcea să devină un oraş verde.
„Este foarte important pentru un oraş reşedinţă de judeţ să implementeze proiecte pe termen scurt, dar mai ales pe termen mediu şi lung, care să aibă eficienţă şi să transforme acel oraş într-unul verde. Ştiu că ne gândim cu toţii la străzi, gropi, parcări şi avem mai puţin în vedere nişte politici cum ar fi cele de mediu. Dacă nu le acordăm importanţă ne vor afecta, câteodată, iremediabil viitorul. În 2021 am aderat la convenţia primarilor privind clima şi energia, şi ne-am asumat ca toate municipalităţile semnatare să reducem emisiile de carbon cu 30-40% până în 2030 şi să ajungem la neutralitate în carbon în anii 2050″, a declarat primarul Ştefan Ilie.
Declaraţia a fost făcută, ieri, cu ocazia lansării proiectului „Planul de atenuare şi adaptare la schimbările climatice în municipiul Tulcea”. Promotorul proiectului este UAT Municipiul Tulcea în parteneriat cu Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare şi Protecţia Mediului Bucureşti.
Prin acest proiect se propune inventarierea emisiilor de gaze cu efect de seră, analiza climatului actual şi prognozat, analiza riscurilor şi vulnerabilităţilor la schimbările climatice, identificarea şi descrierea acţiunilor pentru completarea planului de adaptare şi atenuare la schimbările climatice al municipiului Tulcea.
Edilul a prezentat cu acest prilej proiectele verzi derulate de Primăria Tulcea.
„Ieri am încărcat planul de acţiune privind energia durabilă şi clima municipiului Tulcea pe platforma convenţiei primarilor, document ce prezintă angajamentul nostru de a respecta politicile de mediu ale Uniunii Europene. Lucrăm şi avem în execuţie proiecte care au legătură cu economia verde, care previn sau reduc emisiile de gaz. De exemplu, în domeniul infrastructurii avem proiecte de eficienţă energetică a clădirilor publice, a blocurilor, şcoli sau alte clădiri. Prin PNRR am obţinut finanţări în acest domeniu ce depăşesc 35 de milioane de euro. Am reabilitat CAF-ul care transformă apa într-o energie pentru căldura termică în municipiu şi am redus astfel emisiile de carbon, având alte tipuri de cazane mult mai moderne. Suntem în procedură de a nu mai plăti certificate verzi. În municipiul Tulcea, atunci când plouă torenţial, apele inundă o mare parte din oraş şi ele sunt rezultatul acestor schimbări climatice. De la an la an, ploile torenţiale sau seceta prelungită afectează infrastructura. Reabilităm şi sistemul de alimentare cu apă în municipiul Tulcea. Sunt lucrări care produc un disconfort real cetăţenilor, dar care sunt foarte importante. Suntem în procedură de avizare şi evaluare pentru nişte parcuri fotovoltaice, care să producă energia necesară pentru instituţii publice sau Cazanul de Apă”, a precizat Ştefan Ilie.
Prezent la eveniment, directorul INCDPM Bucureşti, Gyorgy Deak, a asigurat autorităţile locale de o bună colaborare.
„Am mai lansat un proiect similar la Satu Mare. Fiind cele două zone total diferite noi vom avea grijă să putem veni cu soluţii adaptate direct pentru zona dumneavoastră. În acelaşi timp, vom face tot posibilul ca în urma măsurilor pe care le vom elabora împreună să putem găsi şi soluţii de finanţare ca să puteţi implementa”, a spus Gyorgy Deak.
Deputatul liberal George Şişcu a salutat demersurile întreprinse în cadrul proiectului.
„Salut faptul că pe lângă proiectele de anvergură pe care Primăria le are în derulare, se accesează fonduri în urma cărora analizele efectuate în baza acestor programe vor arăta direcţiile pe care trebuie să acţioneze România, atât Guvernul cât şi autorităţile locale”, a precizat George Şişcu.
Administratorul public al judeţului, Dumitru Mergeani, a subliniat faptul că toţi cetăţenii au o responsabilitate faţă de mediul înconjurător.
„Salut prezenţa celor două prestigioase institute de cercetare şi mă bucură faptul că echipa de la institutul de cercetare bucureştean este compusă din tineri specialişti care percep mai bine decât noi problematica schimbărilor climatice. Cu toţii avem o responsabilitate faţă de mediul înconjurător pentru că, aşa cum spune proverbul, pământul nu este o moştenire de la strămoşii noştri, ci este un împrumut de la copiii noştri. Mă bucur că nu doar instituţiile publice sunt angrenate în aceste activităţi, ci şi persoanele fizice şi juridice care se implică din ce în ce mai mult în găsirea de soluţii pentru adaptarea la schimbările climatice. În acest sens, sunt numeroase exemple de societăţi private care şi-au montat staţii de încărcare electrice sau care şi-au instalat panouri fotovoltaice, iniţial în baza unui raţionament economic, dar cu efecte benefice pe termen lung pentru protecţia mediului. Felicit Primăria municipiului şi echipa de implementare a proiectului şi vă doresc mult succes în continuare!”, a declarat Dumitru Mergeani.
Directorul INCDDD Tulcea, Marian Tudor, a amintit câteva dintre proiectele la care institutul este partener alături de Primăria Tulcea.
„Este un program al Ministerului Mediului pentru toate municipiile din România şi, pe cale de consecinţă, Tulcea nu avea cum să nu se ralieze acestei iniţiative. De asemenea, cunoaştem iniţiativele Primăriei şi la unele suntem chiar parteneri, în cele de eficientizare energetică a unor clădiri publice şi în cel de decarbonizare a Deltei Dunării. Ştiu că iniţial tentaţia este aceea de acoperi nişte costuri şi din ce în ce mai multe persoane private şi societăţi comerciale merg către energie regenerabilă solară, în principal. Chiar dacă iniţial este un calcul economic, efectul este şi unul psihologic, pentru că ne ducem spre utilizarea unor noi forme de energie”, a spus Marian Tudor.
Proiectul are o valoare de peste 580.000 lei şi este finanţat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Programul RO-Mediu cu finanţare prin Mecanismul financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2014-2021.
Perioada de implementare a proiectului este 24 noiembrie 2022 – 24 noiembrie 2023.