Târgul de Paşte şi vremea bună au adunat, în Piaţa Civică, începând de vineri, sute de tulceni. Pe lângă produsele tradiţionale, producătorii au venit cu diverse preparate, precum salamul de cerb, specialităţi din bizon sau din curcan copt la jar cu fistic. Din peisaj nu au lipsit nici atelierele de creaţie pentru copii, care au avut ocazia să picteze ouă.
Târgul cuprinde nu mai puţin de 20 de căsuţe, iar până pe 14 aprilie, vizitatorii vor putea descoperi produse tradiţionale şi obiecte meşteşugăreşti, precum ouă încondeiate, ii, icoane pictate, accesorii şi bijuterii şi decoraţiuni pentru masa de Paşte.
Printre producătorii prezenţi la târg se află şi Marius Verdeşi din Galaţi, care oferă spre vânzare atât produse tradiţionale, cât şi reţete personalizate care au avut succes pe plan internaţional, cum ar fi curcanul copt la jar cu fistic.
La atelierele de creaţie am găsit câţiva copii care au avut prilejul să coloreze ouă.
„Am iniţiat un atelier de pictură pentru copii pe ouă, ipsos şi carton. Ideea este să promovăm tradiţiile româneşti şi stăm la dispoziţia copiilor care ies în mod normal la plimbare în Piaţa Civică. În această perioadă au vacanţă şi este păcat să piardă acest interval fără să se bucure de soare şi aer curat. Sperăm să iasă câţi mai mulţi copii şi să se bu-cure de moment”, a precizat artistul plastic Daniela Iacoblev Barău.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.