Ieri dimineaţă au început lucrările pe strada Alunişului din municipiu. Reabilitarea infrastructurii rutiere presupune realizarea fundaţiei de piatră, canalizaţie subterană cabluri, turnarea straturilor de asfalt şi reabilitare trotuare.
„Rugăm conducătorii auto să dea dovadă de înţelegere faţă de necesitatea restricţionării accesului pe segmentul aflat în lucru. Vă mulţumim pentru cooperare!”, a transmis Primăria Tulcea.
Până acum, au fost derulate lucrări la reţelele de ape şi ape uzate ale Aquaserv, conform graficului, iar de marţi se va lucra pe un prim segment al străzii, în lungime de aproximativ 300 de metri.
Reabilitarea străzii Alunişului face parte din proiectul „reabilitare/modernizare sistem rutier şi lucrări tehnico-edilitare, străzi zona Vest”. Acest proiect include străzile: Victoriei, Bucovinei, Delfinului, Buna Vestire, Dobrogeanu Gherea – Mihail Kogălniceanu, Libertăţii, Antenei, Eroilor, Maior Andrei Grigore, Trandafirilor, Traian, Oiţelor, Mircea Vodă, Toamnei, Rezervorului, Podgoriilor, Cicoarei, Pelinului, Alunişului, Războieni, C. A. Rosetti.
La acesta, se adaugă alte patru proiecte, însumând 83 de străzi, pe o lungime de peste 50 km din reţeaua rutieră a municipiului.