Primăvara a sosit, interdicţia a expirat, pescarii au luat cu asalt Lacul Ciuperca
Interdicţia de a practica pescuitul sportiv pe Lacul Ciuperca a expirat la 31 decembrie 2013
Venirea primăverii şi din punctul de vedere al temperaturilor i-a scos din case pe pescarii amatori. Aceştia au luat cu asalt, ieri, zona din apropierea insuliţei de la Ciuperca rezervată pescuitului. „Dotaţi” cu undiţe, momeli, găleţi şi scăunele, pescarii au reluat cu mult entuziasm o activitate la care anul trecut fuseseră obligaţi să renunţe mult prea devreme. După cum se ştie, în iulie 2013, consilierii municipali au aprobat interzicerea pescuitului sportiv pe Lacul Ciuperca până la data de 31 decembrie.
La momentul respectiv, motivul invocat de autorităţile locale a fost acela că mulţi dintre pescarii amatori de pe Ciuperca practicau pescuitul „de foame”. Aceştia plecau seara acasă cu găleţile pline cu peşti, deşi potrivit legii ar fi trebuit să elibereze înapoi în apă exemplarele capturate.
Odată cu expirarea Hotărârii Consiliului Local şi profitând de faptul că prohibiţia nu a intrat încă în vigoare, pescarii şi-au reluat, astfel, vechile locuri pe marginea lacului.