În urma celor aproape 800 de petiţii depuse după recalcularea pensiilor, Casa Judeţeană de Pensii a constatat circa 50 de erori, a declarat, luni, la Tulcea, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

„Până vinerea trecută, colegii noştri, de la Casa Teritorială de Pensii Tulcea, au acordat circa 3.000 de audienţe. Dintre pensionarii care au venit pentru lămuriri la Casa de Pensii, circa 800 au şi depus o petiţie, o solicitare Casei Teritoriale de Pensii Tulcea. La Tulcea discutăm, până vineri, de un număr de 50 de decizii unde se impune revizuirea. Cu alte cuvinte, începând cu 15 august, până vineri, s-au adresat Casei de Pensii în jur de 3.000 de pensionari, dintre aceştia 800 au lăsat şi solicitări în scris. În urma discuţiilor pe care l-au avut cu dosarul de pensionare în faţă, împreună cu colegii noştri, verificând documentele, concluzia este că se impune revizuirea. Au existat neconcordanţe în ceea ce-i priveşte pe 50 de pensionari”, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Potrivit sursei citate, peste 4.000 de tulceni care primeau indemnizaţia minimă socială beneficiază de majorări ale pensiei. La nivelul judeţului Tulcea, până în luna august peste 13.000 de persoane luau indemnizaţia minimă socială, iar în prezent sunt 9.829 de tulceni beneficiari.

Potrivit ministrului Muncii, aproape 50% dintre tulcenii care luau indemnizaţie minimă socială li s-a majorat pensia, judeţul nostru fiind pe locul I la nivel naţional din acest punct de vedere.

În judeţul Tulcea, există 44.883 de pensionari, pensia medie fiind de 2.811 lei. În urma procesului de recalculare a pensiilor, creşterea medie a fost de peste 600 de lei.

„Avem 9.829 de tulceni care sunt în indemnizaţia minimă socială, pensia minimă garantată de 1.281 de lei. Este important de ştiut că din această perspectivă, judeţul Tulcea este pe primul loc în România. Avem aproape 50% din cei care erau în indemnizaţia minimă socială, în urma recalculării, au ieşit din indemnizaţia socială, ceea ce este extraordinar”, a menţionat ministrul.

În prezent 37.551 de pensionari tulceni beneficiază de creşteri ale pensiilor în urma recalculării. De asemenea, circa 7.000 de pensionari au rămas cu acelaşi cuantum în plată în urma recalculării, dintre aceştia cea mai mare partea fiind cei cu indemnizaţie minimă socială.

De asemenea, ministrul a precizat că în cazul în care angajatorii îi încadrează pe muncitori în condiţii speciale, casele de pensii doar procesează declaraţiile angajatorilor şi respectă drepturile asiguraţilor, afirmaţia referindu-se la protestele organizate la finele săptămânii trecute în Bucureşti de Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.

„Noi, prin casele teritoriale de pensii, doar aplicăm legea. Dacă angajatorii completează declaraţiile nominale pentru angajaţii dânşilor achitând cei 8% şi încadrându-i pe aceştia în condiţii speciale, noi nu facem nimic altceva decât să procesăm şi să respectăm drepturile asiguraţilor de a avea toate beneficiile, atât cele cu privire la majorarea de punctaj, cât şi cele cu privire la stagiul de cotizare, sporul de grupă şi, nu în ultimul rând, la reducerea vârstei”, a subliniat ministrul Muncii.

Simona Bucura-Oprescu a amintit că Legea nr. 360 din 2023 stipulează categoriile de angajaţi care beneficiază de încadrarea în condiţii speciale.

„Aceste categorii se stabilesc prin ordin al Ministerului Transporturilor şi astăzi, pe ordinul emis în anul 2022, 64 de tipuri de funcţii care ţin de cei care lucrează în circulaţia feroviară beneficiază de încadrare în condiţii speciale”, a precizat Simona Bucura-Oprescu.

Conferinţa de presă de ieri, la care a participat ministrul Muncii, a avut loc cu ocazia şedinţei festive organizate de CJ Tulcea şi Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice, pentru a sărbători Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.

„Conferinţa de presă de astăzi se datorează unei şedinţe festive la care noi am fost invitaţi, mai precis Ziua Internaţională a Pensionarilor şi Persoanelor Vârstnice. De asemenea, lucrul cel mai important este dat de prezenţa doamnei ministru al Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, alături de colegii domniei sale din minister şi de doamna directoare a Casei de Pensii Tulcea. Motiv pentru care am considerat că trebuie să facem o conferinţă de presă, legată de situaţia pensionarilor”, a declarat, ieri, preşedintele CJ, Horia Teodorescu.

Invitaţia ministrului Muncii la Tulcea a venit din partea preşedintelui Consiliului Judeţean, Horia Teodorescu, împreună cu Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice.

„M-am simţit extraordinar în mijlocul pensionarilor tulceni, cu care am discutat, fireşte, despre cel mai de actualitate subiect, cu privire la reformele făcute de Guvernul României în ultimul an la legea pensiilor.  A fost o discuţie plăcută, în mijlocul unor tulceni calzi care ne-au primit foarte bine”, a transmis Simona Bucura-Oprescu.

Ministrul Simona Bucura-Oprescu s-a întâlnit, luni, la Tulcea, cu reprezentanţii pensionarilor din judeţ şi apoi a vizitat instituţii din subordinea Ministerului Muncii.